ATENTATELE DE LA BRUXELLES Cu bombe şi vorbe grele

Asaltul asupra Europei a intrat într-o nouă fază. Punţile care leagă continentul de trecutul normalităţii sale istorice sunt aruncate în aer, una cîte una. Cu bombe, la propriu!

Noul atac terorist din Belgia este prelungirea evidentă a celui de la Paris. Ca din magazia unei puşti automate, altele îşi aşteaptă rîndul, să scuipe foc şi moarte într-o cadenţă ridicată. "Forţele de ordine" şi "serviciile" au explicaţii din belşug abia post factum, iar curba lor de învăţare pare definitiv depăşită de viteza de planificare şi execuţie a noului val de terorism. De unde-i vine eficienţa?

Unii susţin că este vorba pur şi simplu de exploatarea slăbiciunilor istorice ale Europei. Un continent care, după cele două devastatoare războaie ale secolului XX şi după încă o jumătate de secol de "război rece", nu mai este, nu mai poate fi pregătit decît pentru pace. Ideologia, politica, infrastructura, mijloacele militare ca să nu mai vorbim despre cultura războiului toate au fost marginalizate în spaţiul european. Ne-a spus-o Robert Kagan, la începutul noului mileniu, dar nimeni nu i-a acordat vreo importanţă. Europenii au reacţionat estetic remarcînd forţa metaforei!!! Nici un om european al secolului XXI nu ar fi dispus să deschidă uşa războiului, pentru a-l reprimi în cetate. În aceste condiţii, Bătrînul continent a devenit ceea ce era Grădina Raiului pentru Şarpele biblic. Un teren de vînătoare care face din inocenţa adamică sursa sigură a izbînzi Răului.

Alţii susţin că responsabilă ar fi "tulpina supravirulentă" a terorismului crescut şi hrănit chiar pe solul Europei. Nu de străini, ci de noua generaţie de înstrăinaţi. Marea şi mereu înnoita prăpastie dintre "Cei ce au" şi "Cei ce nu au", dintre privilegiaţii şi dezmoşteniţii unei ere a crizei fără orizont şi a distrugerii sistematice a echilibrelor societale, a inegalităţilor ignorate, cînd nu au fost cultivate cu bună ştiinţă, străbate Europa de la un capăt la altul şi este prezentă în fiecare dintre societăţile ei. Mai ales cele care, din diferite raţiuni, au rămas deschise unui important flux de migranţi în ultimii şapte zeci de ani. Franţa, Marea Britanie, Germania, Italia, Spania sunt astăzi "şcolile" în care cresc, se formează ideologic şi acţionează "gladiatorii" noului tip de terorism hrănit local, chiar dacă ideologia şi formarea rămîn "produse de import".

Comunităţile de emigranţi insularizate, rupte în cea mai mare parte de restul societăţii şi ostilizate au devenit terenul de recrutare al acestui nou tip de terorist, născut european pentru a muri ca jertfă a jihadismului islamist tot în Europa. În fiecare lună, în fiecare an, Franţa, Germania şi alte ţări europene "exportă" în taberele de formare jihadistă din Irak, Somalia, Yemen sau Afganistan sute, mii de tineri nerăbdători să se întoarcă acasă pentru a se arunca în aer în cartierul sau oraşul în care au crescut! E o ecuaţie pentru care nimeni nu a fost pregătit, de unde şi avantajul luat din start de terorişti, faţă de apărătorii ordinii legale şi constituţionale.

În sfîrşit, dinspre instituţiile care ar fi trebuit să ne ţină la adăpost de acţiunile teroriste, măcar cele cu mare încărcătură de violenţă, este răspîndită o altă "explicaţie". Ele, aceste "supraponderale" şi intens bugetivore instituţii ale apărării cetăţeanului au fost construite, formate şi antrenate pentru un alt tip de război! Nu pentru cel terorist. Nimeni nu le poate schimba de la o zi la alta şi, fie vorba între noi, nici politicienii nu s-au arătat prea grăbiţi să le definească altfel misiunile şi atribuţiile. Chiar şi atunci cînd au făcut-o, timid, au adăugat prin juxtapunere noi misiuni, ca şi cînd acestea ar fi perfect compatibile cu cele vechi!!! Ca şi cînd ai putea vîna doi iepuri care aleargă fiecare în altă direcţie, dintr-un foc. Nu prea se poate, dar nimeni nu e dispus să recunoască!!

Pentru ca tabloul să fie complet, trebuie săpat în subteranele cele mai ascunse ale fenomenului terorist. Unul care s-a născut şi evoluează cu "informaţie genetică" provenind de la "părinţi" ce-şi ascund cu grijă identitatea: servicii de informaţii şi acţiuni speciale cu ştate vechi de existenţă şi orizont global de acţiune. Nu e nevoie să cadă cineva în capcana teoriilor conspiraţiei pentru a înţelege că operaţii complexe, desfăşurate pe mai multe continente şi pe zeci de ani, cu verigi acţionale multiple şi complexe: sensibilizare-compatibilizare ideologică, recrutare, formare, planificare, asigurare, execuţie şi exploatare a loviturilor teroriste nu pot fi realizate, de azi pe mîine, de cine ştie ce grupare de semianalfabeţi care se adună prin subsolurile unei moschei, ori prin barurile din Londra, Paris, Berlin sau Bruxelles. E nevoie de know how şi de mult mai multe resurse decît pot avea la dispoziţie nişte "reţele ale răului" organizate de cine ştie ce conclav de mullahi cu vocabular radicalizat şi ţîfnă anti-occidentală. După cum nici povestea că tineri născuţi, crescuţi pe solul ţărilor europene se scoala aşa, într-o bună dimineaţă şi pleacă în cine ştie ce tabără yemenită, din curiozitate, ca să se antreneze pentru a se arunca în aer, apoi, pe aeroportul din Bruxelles, este mai mult parte a unui mit, decît a unei realităţi verificabile. Subteranele fenomenului terorist, ca şi cele ale valurilor necontrolate de milioane de migranţi, abătute din senin asupra Europei, sunt controlate şi pline de activităţi acoperite, nemărturisite şi nemărturisibile ale unora dintre cei mai îmbătrîniţi în rele păpuşari ai "Marii Politici" şi ai mereu înnoitei "Confruntări globale".

De ce a devenit Europa victima acestor jocuri?

Din perspectiva Rusiei, pentru că în era "post război rece" Europa nu a vrut să îmbrăţişeze rolul şi statutul "neutralităţii" în raport cu marele proiect al Moscovei de recuperare a statului de super-putere. Pentru Moscova, slăbirea Europei înseamnă slăbirea Americii, iar slăbirea Americii este singura soluţie pentru ca semeţia imperială a Washingtonului să revină la mult rîvnita, de către Kremlin, "paritate strategică". Pentru Washington, slăbirea Europei a fost un sindrom istoric, netratabil. La nevoie, el a fost numai bun de exploatat pentru a penaliza "cochetăria" Europei cu Rusia, ascunsă atît de neglijent în mantia noilor raporturi germano-ruse. Prin vorbele aspirantului la investitura republicană pentru cursa Casei Albe, Donald Trump, vorbeşte acea parte a radicalilor politicii americane supăraţi că Europa nu a îmbrăţişat fără rezerve "destinul imperial" al Americii, ba şi-a permis să-l expună criticii, ori să-i anunţe amurgul, mult înainte de a-şi fi atins potenţialul istoric. Ameninţarea cu reducerea contribuţiei americane la securitatea Europei, prin repoziţionarea în NATO, ori chiar posibila trecere în "uitare", ori "adormire" a acestei organizaţii este un alt fel de a spune Europei că dacă nu va şti să se facă utilă Americii, ar putea foarte bine să devină un morman de vestigii istorice, nu doar din punct de vedere turistic, ci şi politic.

Cu bombe şi vorbe grele cineva modelează viitorul altei Europe, decît cea visată de marile spirite ale generaţiei post-belice. Iar, din acest viitor, războiul în formele sale cele mai noi, ori mai vechi, este nu doar parte integrantă, ci parte a definiţiei viitorului însuşi.