"ATERIZARE FORŢATĂ" ÎN ŢĂRILE BALTICE?  Au apărut primele semne ale recesiunii în Europa de Est

Analiştii băncilor şi presa financiară internaţională au discutat pe larg, de mai multe luni, despre posibilitatea unei "aterizări forţate" în Ţările Baltice. Criza financiară de pe plan mondial, care nu dă încă semne convingătoare că ar fi ajuns la final, a extins cadrul dezbaterii la nivelul întregii Europe de Est.

Primul trimestru din 2008 a transformat posibilitatea în realitate pentru Estonia, Letonia şi Lituania. Biroul de Statistică din Estonia a anunţat, recent, estimările preliminare ale PIB-ului, estimări care arată o prăbuşire a ritmului de creştere economică până la o rată anuală de 0,4%. Faţă de ultimul trimestru din 2007, economia Estoniei a cunoscut o contracţie cu 1,9%. Analiştii de la Danske Bank consideră că acest ritm de creştere al PIB-ului este "şocant de scăzut".

Primele estimări pentru Lituania arată o contracţie cu 0,2% în primul trimestru din 2008 faţă de ultimul trimestru din 2007. Letonia este mai timidă şi publică doar creşterea faţă de primul trimestru din 2007, de 3,6%. Motivele acestor căderi accelerate sunt comune pentru cele trei economii emergente: boom-ul din ultimii 7 ani a fost susţinut de creditul ieftin oferit de băncile scandinave, iar restricţionarea creditării a declanşat rece­siunea.

Pe fondul scăderii economice, inflaţia s-a menţinut la cote foarte ridicate şi în aprilie în toate cele trei state baltice, preţurile alimentelor şi combustibililor fiind considerate principalele vinovate. Adevărata cauză o regăsim, însă, în datele statistice publicate de cele trei bănci centrale: creşterea masei monetare şi a creditării a fost "impresionantă" în toţi anii boom-ului.

Creşterea economică nesustenabilă a fost confundată cu dezvoltarea economică, iar acum vom asista la o căutare frenetică a vinovaţilor. Cel puţin pentru Lituania, căutarea ar trebui să fie destul de uşoară şi cu rezultate imediate. De ce? Deoarece Departamentul de Statistică din cadrul guvernului lituanian cunoaşte cauzele inflaţiei. Inflaţia reprezintă "scăderea puterii de cumpărare a unităţii monetare, care se manifestă prin creşterea pe termen lung a nivelului general mediu al preţurilor", conform definiţiei de pe site-ul instituţiei.

Cu alte cuvinte, creşterea masei monetare şi deprecierea monedei naţionale este cauza inflaţiei, iar efectul este tocmai creşterea preţurilor.

Pe site-ul BNR, inflaţia este definită ca o "creştere a nivelului general al preţurilor, măsurată de regulă prin intermediul IPC". Deşi aceasta este definiţia general acceptată în literatura economică, se pare că există şi excepţii îmbucurătoare.

Willem Buiter, profesor la London School of Economics, fost economist şef la BERD şi fost membru al Comitetului de Politică Monetară al Băncii Angliei, reprezintă una dintre aceste excepţii: "Într-o lume a banilor de hârtie, băncile centrale sunt cauza inflaţiei sau, mai precis, numai băncile centrale sunt responsabile pentru inflaţie".

Profesorul Buiter adoptă o atitudine extrem de critică nu doar faţă de băncile centrale, ci şi faţă de modul în care este mediatizat fenomenul inflaţionist. Deşi publică regulat în Financial Times, iar blogul său este găzduit de reputatul cotidian financiar, Buiter consideră că articolele despre inflaţia din Marea Britanie din FT, în special titlurile acestora, induc cititorii în eroare. "Există într-adevăr un vinovat familiar pentru creşterea costului vieţii - Comitetul de Politică Monetară al Băncii Angliei", mai accentuează profesorul Buiter în articolul său.

Inflaţia se va reflecta, foarte curând, în deciziile investiţionale de pe toate pieţele internaţionale. Un raport lunar de la Merrill Lynch arată că managerii de portofolii financiare sunt extrem de îngrijoraţi din cauza dezechilibrelor majore la nivel global şi, în special, de creşterea inflaţiei, care poate determina o prăbuşire a pieţei obligaţiunilor (n.a. preţul obligaţiunilor variază invers proporţional cu nivelul dobânzilor de pe piaţă). David Bowers, consultant principal pentru raportul de la Merrill Lynch, arată că "există dovezi care indică o posibilă vânzare masivă a obligaţiunilor, pe măsura creşterii presiunilor inflaţioniste", conform unui articol din cotidianul britanic The Telegraph. "O creştere accentuată a randamentelor obligaţiunilor poate determina convertirea crizei financiare într-o criză economică", mai arată Bowers.

Agenţiile de presă, care au preluat datele statistice din Ţările Baltice în articolele lor, nu uită să amintească şi de ceilalţi "candidaţi" pentru "aterizare forţată" din Europa Centrală şi de Est, printre care se regăseşte şi România.

Estimarea preliminară de 7,5% pentru creşterea economică din primul trimestru nu oferă, la prima vedere, motive de îngrijorare. Acţiunea de pe piaţa obligaţiunilor de stat indică altceva. Reducerea ratei anuale a inflaţiei nu a convins investitorii în titluri guvernamentale să se mulţumească cu randamente mai scăzute. Guvernul a fost nevoit să accepte un cost mediu de 10,61%, pentru a plasa titluri de stat cu maturitatea la 6 luni. La licitaţia precedentă, costurile de finanţare au fost semnificativ mai reduse, media fiind de 9,42%.

Efectele întârziate ale creşterii susţinute a creditului neguvernamental ar putea fi principala cauză a creşterii economice din primul trimestru. Statisticile preliminare ale guvernului arată că serviciile, construcţiile şi comerţul au fost principalele beneficiare ale acestei tendinţe. Toate au în comun o caracteristică incompatibilă cu dezvoltarea economică sustenabilă: consumul. Poate că, până la sfârşitul anului, vor realiza şi autorităţile noastre diferenţa majoră care există între creşterea şi dezvoltarea economică.