Atragerea răspunderii în insolvenţă a administratorilor de fapt

Administratori de fapt sunt acele persoane care, prin influenţa avută asupra debitoarei, au exercitat în fapt conducerea societăţii, orientând societatea către o strategie de afaceri care a contribuit la apariţia stării de insolvenţă. Această noţiune de administrator de fapt a fost reţinută în jurisprudenţa română încă din anul 2005. Astfel, printr-o hotărâre a Curţii de Apel Bucureşti (decizia nr. 40/2005) s-a decis că acţionarii, asociaţii sau alte persoane vor răspunde pentru cauzarea insolvenţei dacă se probează că s-au implicat în administrarea societăţii sau că au administrat în fapt activitatea debitorului. Mai recent, în 2010 s-a reţinut tot într-o decizie de speţă, de data aceasta a Curţii de Apel Cluj (decizia nr. 388/2010), că în noţiunea de "orice altă persoană" intră şi asociaţii debitoarei dacă se dovedeşte că debitoarea a funcţionat fără administratori, iar asociaţii au fost aceia care au exercitat efectiv atribuţiile de conducere.

Administratorul de fapt este întâlnit din ce în ce mai des în viaţa societară din România. Chiar dacă geneza acestei "forme de conducere" se situează anterior apariţiei crizei economice din 2008, ulterior acestui moment conducerea din umbră a societăţilor s-a acutizat, fie că vorbim de acţionarii care vor să-şi diminueze responsabilitatea, fie că vorbim despre instituţii financiare care, profitând de conjunctura economică nefastă au preluat în fapt conducerea diferitor societăţi pe care le-au condus spre insolvenţă prin impunerea anumitor decizii de management.

Shadow director poate fi considerată şi o persoană juridică. Curtea de Casaţie franceză a reţinut că are calitatea de administrator de fapt o societate care, fără a fi administrator statutar, a exercitat în fapt administrarea societăţii debitoare prin intermediul unei persoane fizice, ce-i era subordonată. Curtea de Casaţie a confirmat astfel hotărârea pronunţată de Curtea de Apel din Versailles într-o speţă în care o bancă a desemnat în consiliul de administraţie al unei societăţi doi administratori dintre salariaţii săi. Caracterul inedit al acestei soluţii jurisprudenţiale, relevantă şi în sistemul nostru de drept, este dat de posibilitatea atragerii răspunderii, în calitate de administrator de fapt a unei persoane juridice care a exercitat atributul administrării prin intermediul unor salariaţi.

Nu este exclusă, atunci când sunt întrunite condiţiile legale, nici atragerea răspunderii unor persoane juridice de drept public, în calitate de administrator de fapt.

În anumite situaţii, un acţionar majoritar, aici fiind incluse şi societăţile mamă, sau chiar un departament guvernamental responsabil cu administrarea participaţiilor Statului la diverse societăţi, va putea figura ca pârât într-o acţiune de atragere a răspunderii, în ipoteza în care s-a implicat în managementul de zi cu zi al debitoarei ca un adevărat administrator.

În egală măsură o instituţie bancară va putea fi calificată drept shadow director şi ţinută responsabilă pentru apariţia stării de insolvenţă în ipoteza în care impune anumite decizii administratorilor societăţii, prin care se încearcă asigurarea unei protecţii a împrumutului acordat. Prin urmare, instituţiile de credit ar trebui să se abţină de la astfel de ingerinţe în managementul societăţilor şi să nu impună ce plăţi ar trebui făcute de societate, ce decizii ar trebui adoptate de consiliul de administraţie sau ce active ar trebui vândute. Bineînţeles că o instituţie bancară nu va putea fi considerată drept shadow director în ipoteza în care participă la întâlniri cu directorii societăţii în vederea discutării unor viitoare condiţii de creditare.

În România administratorul de facto nu a fost până în acest moment un subiect de drept faţă de care instanţele să dispună atragerea răspunderii pentru contribuirea la apariţia stării de insolvenţă, aspect reliefat şi de lipsa cronică a unor decizii de jurisprudenţă. La pol opus, se observă o abundenţă jurisprudenţială în dreptul anglo-saxon, respectiv în cel francez, cu privire la atragerea răspunderii administratorilor din umbră, situaţiile premise legale, dar şi ipotezele fiind similare cu cele ce se derulează în mediul de afaceri din România. Lipsa cazuisticii nu trebuie însă pusă pe seama instanţelor de judecată, ci pe seama titularilor acţiunii reglementate de art. 169 din Codul insolvenţei (art. 138 din Legea nr. 85/2006) care omit sa învestească judecătorii-sindici cu acţiuni îndreptate împotriva administratorilor de fapt. Este de aşteptat să asistăm la o creştere serioasă a cazurilor de atragere a răspunderii administratorilor de fapt, atât pe tărâmul Codului insolvenţei, dar, de ce nu, şi în temeiul vechii Legi nr. 85/2006 care, la rându-i, permite atragerea răspunderii acestei categorii de persoane. În acest mod pot fi aduse în mod real în patrimoniul falitelor sumele reprezentând prejudiciile generate prin faptele indicate la art. 169 alin. (1) lit. a)-h) din Codul insolvenţei, administratorii statutari, cel mai adesea, neavând niciun bun pe numele lor, tocmai în vederea aneantizării efectelor unei eventuale hotărâri de atragere a răspunderii.