Autoliv a angajat, de la începutul anului şi până în prezent, aproape 500 de persoane, iar până la sfârşitul toamnei va mai recurta încă 100 de muncitori, a declarat directorul executiv al Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) a judeţului Covasna, Kelemen Tibor. Potrivit acestuia, fabrica şi-a început activitatea şi a livrat deja prima producţie de volane către un prestigios constructor de automobile, informează Agerpres.
"Primul lot de 1.800 de volane produse la Sfântu Gheorghe au fost livrate către BMW, marfa a fost validată, iar acum urmează o nouă serie pentru Volkswagen", a declarat Kelemen Tibor, care a precizat că a obţinut aceste informaţii în urma unei recente întâlniri avute cu conducerea Autoliv România.
Reprezentantul firmei, Ionel Fierbinţeanu, managing director Autoliv România, a declarat, în urmă cu câteva luni, într-o conferinţă susţinută la Sfântu Gheorghe la scurt timp după stabilirea sediului fabricii, că a optat pentru judeţul Covasna din mai multe motive, cel mai important fiind acela că în zonă există forţă de muncă calificată în domeniul industriei textile, prin urmare sunt oameni care pot lucra la confecţionarea volanelor din piele.
Atunci, domnia sa a explicat: "Noi facem volane pentru BMW, Audi, Volkswagen, Skoda, deci pentru clienţii germani şi avem standarde de calitate foarte înalte. Am ştiut că la Sfântu Gheorghe se confecţionează pantaloni de o calitate superioară pentru firme prestigioase, inclusiv pentru Brax care este un fel de Mercedes în materie de pantaloni, iar acest lucru ne-a determinat să venim aici".
Practic, Autoliv a cumpărat halele de producţie ale unei fabrici de confecţii din Sfântu Gheorghe, LRO, care şi-a restrâns activitatea în primăvara acestui an. LRO a făcut disponibilizări de personal, iar o parte dintre muncitori au fost angajaţi la noua fabrică de volane.
Producătorul suedez de componente auto Autoliv este prezent în România din anul 1997 şi are trei fabrici la Braşov, Lugoj şi Timişoara, unde se produc centuri de siguranţă, airbaguri şi alte componente de siguranţă pentru maşini.