Ministrul italian al Economiei analizează eventuale măsuri de susţinere a băncilor din ţară, dacă va fi necesar, ceea ce arată un semn de îngrijorare din partea coaliţiei de la putere privind impactul creşterii randamentelor datoriei asupra creditorilor, conform unei surse guvernamentale citate de Reuters.
Băncile italiene, care deţin obligaţiuni guvernamentale italiene de circa 375 de miliarde de euro (426 miliarde de dolari), au fost lovite de creşterea costurilor de împrumut suverane, generată de temerile legate de cheltuielile mari prevăzute în planul de buget al coaliţiei.
Premierul Giuseppe Conte i-a cerut ministrului Economiei, Giovanni Tria, să pregătească măsuri posibile pentru susţinerea băncilor, dacă va fi nevoie, a menţionat sursa, care adaugă că Mişcarea 5 Stele nu vrea să utilizeze bani publici pentru consolidarea capitalului băncilor, fiind deschsă la furnizarea de scheme de garantare care să susţină eventuale fuziuni între bănci.
Potrivit Reuters, nu este clar ce fel de garanţii de stat ar putea lua în calcul guvernul şi dacă o astfel de măsură ar fi conformă normelor europene referitoare la ajutoarele de stat.
Publicaţia italiană Corriere della Sera informa, ieri, că guvernul este pregătit să susţină băncile din ţară cu împrumuturi, garanţii de stat şi alte măsuri, dacă spreadul dintre bondurile de stat italiene şi cele germane va ajunge la un nivel nesustenabil.
La finele săptămânii trecute, Tria a declarat că diferenţa actuală (spreadul) dintre randamentele obligaţiunilor italiene pe zece ani şi cele germane cu aceeaşi maturitate, care aproape s-a dublat din martie, afectează băncile, dar acestea nu sunt deocamdată în pericol.
Primele patru mari bănci din Italia, UniCredit, Intesa SanPaolo, UBI şi Banco BPM, se numără printre creditorii care vor fi suspuşi testelor de stres la nivel european, care vor evidenţia capacitatea acestora de a suporta un eventual şoc economic. Rezultatele testelor vor fi anunţate vineri.
Potrivit lui Tria, băncile din Italia sunt solide şi, cel puţin în majoritate, "pot trece testele privind capitalizarea".
Ministrul a adăugat că, în situaţia în care o bancă va avea dificultăţi financiare, guvernul va interveni. Însă, oficialul nu a dat detalii privind modalitatea de intervenţie.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.10.2018, 11:39)
A inceput sa curga apa rece la dus