Autorităţile noastre, în negociere cu guvernul american pentru implementarea FATCA

OCTAVIAN RADU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 octombrie 2013

Conform Foreign Account Tax Compliance Act (FATCA), instituţiile financiare străine trebuie să facă raportări către Fiscul american

Ţara noastră este în faza de negociere cu guvernul american pentru implementarea Foreign Account Tax Compliance Act (FATCA), un sistem de raportare către fiscul american, potrivit lui Cristian Ştefan, director Direcţia de Reglementare şi Autorizare din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR).

FATCA este un regulament privitor la problema evaziunii fiscale a contribuabililor americani, prin conturi străine. Dacă se va implementa FATCA şi în România, ţara noastră ar trebui sa raporteze informaţii despre conturile deţinute de către contribuabilii americani sau de către entităţi străine cu acţionariat format din contribuabili americani.

Potrivit lui Cristian Ştefan, globalizarea sistemului financiar face ca instrumentele financiare să circule mai uşor între statele de pe glob, motiv pentru care operaţiunile trebuie să fie supravegheate şi raportate, pentru o mai bună colectare a impozitelor.

În opinia oficialului BNR, ca urmare a crizei din 2007-2008, au apărut mai multe reglementări pentru pieţele financiare, scopul lor urmărind recâştigarea încrederii pieţelor, dând sistemului financiar o mai mare capacitate de a suporta eventualele şocuri viitoare, fără zdruncinări majore.

Cristian Ştefan a mai spus că, deşi BNR nu are competenţe fiscale, banca centrală şi-a manifestat disponibilitatea să pună la dispoziţia instituţiilor care se ocupă de implementarea FATCA cunoştinţele sale.

Valentin Ionescu, director Direcţia de Supraveghere Integrată în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a precizat că, în prezent, se studiază implicaţiile implementării FATCA şi că, momentan, nu este semnat niciun acord în această privinţă.

Domnia sa a dat exemplul unor state care deja au implementat reglementările FATCA, printre care se află Germania, Irlanda, Japonia etc.

Potrivit oficialului ASF, necesitatea implementării FATCA a apărut ca urmare a crizei, existând o puternică dorinţă de reglementare a pieţelor financiare, precizând că ASF face deja raportări către Autoritatea Europeană a Pieţei de Capital (ESMA) şi către Autoritatea pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (EIOPA).

Valentin Ionescu consideră că, deşi se vorbeşte despre globalizare, din cauza crizei, asistăm mai degrabă la o fragmentare a pieţelor, existând o dorinţă de reglementare.

Conform FATCA, instituţiile financiare străine (Foreign Financial Institution - FFI) trebuie să raporteze către IRS (fiscul american) informaţii despre conturile financiare deţinute de către contribuabili americani sau de entităţi străine cu acţionariat format în mod substanţial din contribuabili americani. În caz contrar, această instituţie va trebui să reţină la sursă un impozit în cuantum de 30% din valoarea tuturor plăţilor din SUA către FFI-uri neparticipante la FATCA şi către deţinătorii de conturi care refuză să dezvăluie informaţiile necesare. Autorităţile fiscale din Statele Unite ale Americii (Internal Revenue Service - IRS) au lansat pe 19 august un portal de înregistrare în scopul actului Foreign Account Tax Compliance Act (FATCA).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb