Balet pe marginea prăpastiei

În fiecare zi îmi spun că s-a ajuns deja prea departe. Că nu poate fi mai rău. Iată că se poate. O reputată şcoală de dans din Leeds, Northern School of Contemporary Dance, a scos baletul dintre probele sale. Mă rog, poate au o nouă metodă, îi pun pe viitorii balerini... scuze, dansatori, să facă genuflexiuni pentru a-i testa. Important e motivul. Baletul - susţine noua directoare de studii - are două păcate. Este "elitist" şi este "alb".

Aşadar, o instituţie ce predă o artă care nu este la îndemâna oricui îşi reproşează că materia predată este "elitis­tă". Lucrez şi eu în învăţământ, dar efectiv nu pricep cum cele două aspecte pot fi aşezate logic într-o frază. Să zicem că avem o şcoală de circ. Materia este triplul salt mortal la trapez. Nu este chiar ceva ce exersăm în bucătărie, după cafeaua de dimineaţă. Foarte puţini vor fi capabili să stăpânească asta. O elită, cum s-ar spune.

Când o şcoală ajunge să îşi reproşeze că este elitistă se petrec două lucruri. Primul este clar ca lumina zilei. Scad standardele. Asta s-a petrecut, spre exemplu, în România, unde socialiştii au decis, în anii 1990, că examenele de admitere sunt "elitiste". Că facultăţile sunt prea "elitiste". S-a ajuns la absurdităţi precum "admiterea pe dosar". Rezultatul? Studenţi care la un examen de licenţă în ştiinţe politice îmi spun că nu au auzit de un anume Benito Mussolini.

Al doilea este mai subtil, dar mai primejdios. Instituţia a încăput pe mâna unor activişti. Care o folosesc pentru demolarea culturii pe care ideologia lor o declară "duşman de clasă" (sau "rasial"). Exact ca staliniştii sau ca naziştii anilor '30.

Baletul, aflăm de la tovarăşa directoare Francesca McCarthy, a fost construit cu "idei albe europene". Să luăm în serios, o clipă, această enormitate. Unde este argumentul aici? Să zicem că este aşa. Dar de unde rezultă necesitatea abandonării acestor "idei albe europene"?

Cei pasionaţi de teoria limbajului cunosc un faimos citat în domeniu: "Incolorele idei verzi dorm furios" (colorless green ideas sleep furiously). Este o expresie folosită de Noam Chomsky în 1957, în cartea sa despre structurile sintactice, pentru a ilustra posibilitatea unei propoziţii corecte gramatical, dar fără nici un înţeles.

Aici este magia neagră a ideologiei extreme. La prima vedere, pretenţia directoarei are sens. Dacă însă treci de aparenţe, realizezi că dincolo este prăpastia non-sensului. Cum este posibil ca ideile să fie "albe" şi "europene"? Ideile sunt corecte sau incorecte. Valide sau nu. Utile sau nu. Obiectele, da, pot avea o origine naţională. Dar nu rezultă de aici nimic sinistru. Dacă pizza este italiană, asta nu înseamnă nici că este rea şi nici că trebuie să renunţăm la ea în favoarea kebab-ului.

De fapt, campania împotriva baletului este expresia unei duşmănii radicale, goală de conţinut. Nu propune nimic decât distrugerea sau marginalizarea unei forme de artă occidentale. Iarăşi, exact ce făceau staliniştii când înfierau, "cu mânie proletară", "arta burgheză".

Dar măcar aceia propuneau ceva. Tablouri cu ţărani pe tractor, opere despre colectivizarea agriculturii, cinema "revoluţionar". Această artă de substituţie nu era convingătoare, dar măcar exista. Şi nu arunca în aer toate convenţiile artistice. Acum însă academiile de dans încep să fie confiscate în scopul demolării culturii care le-a creat.

Ceva la fel de nebunesc s-a întâmplat anul trecut. Ultragiul a fost comis chiar de Compania Regală de Balet din Londra (Royal Ballet). Victima a fost bietul Ceaikovski. Scena haremului din Spărgătorul de Nuci a fost schimbată, pentru a deveni "mai inclusivă". Au fost schimbate personajele din Dansul Dulciurilor. Înţeleg că Ciocolata Spaniolă sau Ceaiul Chinezesc au devenit personaje care ofensează.

De ce? Cu aroganţă, activiştii culturali de la Royal Ballet susţin că Ceaikovski şi libretiştii săi "au proliferat stereotipuri rasiale". În traducere, erau nişte rasişti nenorociţi. Aşa că cenzura a fost necesară pentru ca Spărgătorul de Nuci "să rămână relevant". Fără intervenţia lor inspirată, înţelegem de aici, amărâtul de Ceaikovski ar fi ajuns, vorba lui Troţki, la "groapa de gunoi a istoriei".

Să nu ne amăgim. Povestea aceasta deplorabilă nu este, de fapt, doar despre balet. (Care a ajuns, din păcate, o formă de artă "elitistă", în sensul în care foarte puţini îşi amintesc că există). Este despre cei care ne guvernează. Bufonerii de genul celor mai sus sunt născocite de o clasă de rentieri care se alimentează din fonduri publice. Care le sunt acordate prin decizie politică.

Agenda ultra-radicală, de extremă Stânga, a fost preluată de principalele partide politice. Nu doar în Marea Britanie, ci şi în Uniunea Europeană. Inclusiv în România. Iată cum arată reforma bacalaureatului pentru aşa-zisul ministru al Educaţiei: o singură probă scrisă obligatorie, "transdisciplinară". Probabil doar aşa va reuşi să mascheze în statistici proporţiile analfabetismului funcţional. Jos elitismul!