Banca centrală a Poloniei recomandă băncilor să renunţe la creditele imobiliare în franci elveţieni

Ziarul BURSA #Internaţional / 2 septembrie 2014

Guvernatorul băncii centrale a Poloniei, Marek Belka, recomandă băncilor să elimine creditele ipotecare în franci elveţieni, înainte ca parlamentarii să le oblige să convertească aceste împrumuturi în monedă locală, ceea ce le-ar putea provoca pierderi, aşa cum s-a întâmplat în Ungaria, potrivit Mediafax.

Împrumuturile în valută ar putea tenta politicienii populişti să ia exemplu de la premierul ungar Viktor Orban, care a impus băncilor pierderi de ordinul miliardelor de euro, a spus Belka într-un interviu, transmite Bloomberg.

Pe de altă parte, băncile care încearcă să transforme creditele ipotecare din valută în monedă locală se confruntă cu reticenţa împrumutaţilor, care nu vor să renunţe la termenii favorabili de finanţare de care beneficiază în prezent.

"Este o temă atractivă pentru toate categoriile de politicieni. Am cerut băncilor să facă tot posibilul să elimine creditele în valută şi, după ştiinţa mea, sunt deschise să facă acest lucru. Problema este că ratele lunare pentru împrumuturile în franci sunt mai scăzute decât cele în zloţi, iar împrumutaţii nu prea vor să suporte costuri mai mari", a arătat bancherul.

Autorităţile de reglementare vor eliminarea creditelor în valută din Europa de Est, întrucât acestea au adus unele ţări în pragul default-ului, în timpul crizei creditelor. Astfel de împrumuturi oferă beneficiarilor din statele emergente dobânzi mai mici, dar ratele pot creşte dacă monedele locale se depreciază, aşa cum s-a întâmplat în Ungaria, România şi Ucraina.

Ponderea creditelor ipotecare în valută în totalul împrumuturilor imobiliare din Polonia era de de 48% la sfârşitul lunii iunie, faţă de 70% la sfârşitul lui 2008. Dintre acestea, 80% sunt credite în franci elveţieni. Autoritatea de reglementare a sectorului financiar din Polonia a interzis în 2009 noile credite în valută în 2009.

În ultimii trei ani, premierul ungar Orban a aplicat cea mai agresivă politică de convertire a creditelor ipotecare în franci elveţieni. În 2011, Ungaria a impus băncilor pierderi de 1,7 miliarde de dolari, atunci când a permis împrumutaţilor să ramburseze integral creditele ipotecare în valută, la un curs sub cel al pieţei.

Băncile din Ungaria vor suporta în acest an noi pierderi, fiind forţate să returneze comisioane de până la 3,8 miliarde de dolari aplicate la împrumuturi şi să convertească restul de credite în valută în monedă locală.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb