Banca Românească: Energia verde nu va deveni o bulă speculativă, ca imobiliarele

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 26 aprilie 2013

Banca Românească: Energia verde nu va deveni o bulă speculativă, ca imobiliarele

Sectorul energiei regenerabile nu va deveni următoarea bulă speculativă, aşa cum s-a întâmplat în cazul pieţei imobiliare, întrucât este "atent controlat", iar investitorii sunt specializaţi, a declarat, ieri, directorul de corporate banking din Banca Românească, Cosmin Călin.

Domnia sa a precizat, citat de Mediafax: "Dezvoltarea energiei regenerabile a devenit un obiectiv strategic pentru România, având în vedere ţinta ca minim 38% din producţia de energie locală să fie realizată din surse de energie regenerabilă până în anul 2020. De asemenea, piaţa energiei regenerabile este transparentă şi atent controlată atât în cazul certificatelor verzi, cât şi a energiei produse. În plus, legislaţia în vigoare este armonizată cu directivele Uniunii Europene şi, poate că diferenţa cea mai importantă este dată de tipul investitorilor, aceştia fiind foarte specializaţi".

Banca Românească a acordat, până în prezent, finanţări de peste 50 milioane euro în sectorul energetic. Din această sumă, 21,3 milioane de euro au fost acordate pentru construcţia a trei parcuri eoliene, cu o putere instalată de 20 MW, res-pectiv a unui parc fotovoltaic de 8 MW, instalaţiile fiind puse în func-ţiune în perioada august 2010 - februarie 2013.

Sectorul imobiliar a fost afectat sever de criza economică, începând cu anul 2008. O parte dintre investitorii în acest domeniu s-au reorientat, după 2008, spre sectorul producţiei energiei din surse regenerabile.

Zona energiei verzi este căutată de investitori datorită ajutorului de stat semnificativ acordat de Guvern, prin sistemul cotelor obligatorii de certificate verzi. Schema de sprijin este suficient de mare încât permite dezvoltatorilor să vândă energia la preţuri mici, câştigul substanţial provenind din vânzarea certificatelor.

La sfârşitul anului trecut, din totalul unităţilor de producţie a energiei alternative, aproximativ 80% era reprezentat de centralele eoliene, iar 18% de microhidrocentrale. Diferenţa este acoperită de unităţile fotovoltaice.

Cei mai mari dezvoltatori de energie regenerabilă din România sunt grupurile CEZ (Cehia), Enel (Italia) şi EDP (Portugalia).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb