Băncile centrale au distrus pieţele de capital şi finanţarea guvernelor va deveni imposibilă

Noile recorduri atinse de principalii indici bursieri din SUA ar trebui să fie un motiv de bucurie, însă adevăratul motiv din spatele acestei evoluţii ar putea conduce la un dezastru pe piaţa obligaţiunilor, în special a celor guvernamentale.

De fapt, dezastrul ar putea să fie deja aici, după cum a scris recent analistul american Martin Armstrong pe blogul său.

În opinia sa, programele de relaxare cantitativă şi dobânzile negative au subminat până la distrugere pieţele de capital.

"Dacă guvernele nu mai pot împrumuta de la sectorul privat, atunci vom intra pe tărâmul unui experiment monetar complet nou", subliniază Armstrong şi avertizează că "privim în faţă o criză care va schimba fundamental sistemul monetar global".

Pentru analistul american, creşterea burselor americane este rezultatul acestui "marş în necunoscut", în condiţiile în care "fluxurile de capital se îndreaptă din Europa către acţiunile companiilor listate în SUA".

Afirmaţiile lui Armstrong sunt sus­ţinute şi directorul executiv de la Nomura Holdings, cea mai mare companie de brokeraj din Japonia.

Koji Nagai a declarat recent că "lichiditatea de pe piaţă a dispărut din cauza politicii monetare a băncii centrale", iar "piaţa titlurilor cu venit fix este moartă din cauza dobânzii zero".

Acesta este motivul pentru care Martin Armstrong mai scrie că "Banca Japoniei şi Banca Centrală Europeană au distrus pieţele obligaţiunilor" şi va urma "o perioadă neagră în ceea ce priveşte capacitatea guvernelor de a mai funcţiona".

Cu toate acestea, cea mai importantă bancă centrală din lume, Federal Reserve, este prinsă în capcană şi nu poate face nimic. Bloomberg a scris recent că banca centrală americană "pare resemnată în faţa riscului unor noi bule speculative şi îşi continuă efortul pentru prelungirea expansiunii".

Afirmaţia a pornit de la declaraţii prezentate în minuta şedinţei de politică monetară a Federal Reserve de luna trecută, unde "câţiva participanţi au subliniat că măsurile adecvate de politică monetară, care implică deocamdată dobânzi scăzute pentru o perioadă îndelungată, pot conduce la creşterea riscurilor privind stabilitatea financiară".

Narayana Kocherlakota, profesor de economie la Universitatea Rochester şi fost preşedinte al Federal Reserve Bank of Minneapolis, a scris recent un editorial pentru Bloomberg unde susţine că "dacă instrumentele sale sunt limitate, atunci banca centrală trebuie să compenseze prin agresivitate" în lupta împotriva următoarei recesiuni. Mai mult, această "luptă" ar trebui să înceapă acum, după cum mai scrie fostul bancher central.

Se pare că ideea necesităţii unei recesiuni care să forţeze corectarea dezechilibrelor economice, mai ales după cel mai extravagant şi iresponsabil experiment monetar din istoria omenirii, este un subiect tabu.

Printre propunerile profesorului Kocherlakota apar noi programe de relaxare cantitativă, în cadrul cărora să fie cumpărate obligaţiuni şi titluri ipotecare, majorarea ţintei de inflaţie, dar şi trecerea la reducerea agresivă a dobânzii de politică monetară.

Eliminarea "efectelor adverse" ale împingerii acesteia în teritoriul negativ au fost analizate în studii recente ale economiştilor de la FMI.

Deoarece eliminarea în totalitate a banilor fizici nu este deocamdată posibilă, soluţia propusă este divizarea bazei monetare naţionale în două componente, banii fizici şi banii electronici. Pentru banii electronici din conturi se va oferi dobânda de politică monetară, iar banii fizici se vor putea schimba în bani electronici pe baza unei rate de schimb.

Preţurile din magazine vor fi afişate atât în bani fizici cât şi bani electronici, iar introducerea unei dobânzi negative va fi însoţită de o depreciere corespunzătoare a banilor fizici faţă de cei electronici.

Aceasta ar trebui să fie "capcana" perfectă pentru agenţii economici, care vor fi obligaţi să-şi cheltuiască banii cât mai rapid pentru consum sau pentru investiţii, iar astfel se vor evita recesiunile.

Autorii recunosc, totuşi, că implementarea unui astfel de sistem este dificilă şi presupune schimbări semnificative la nivelul sistemului financiar şi a celui juridic, alături de un "efort enorm de comunicare".

Dincolo de problemele financiare sau juridice, mult mai îngrijorătoare este ignorarea completă a naturii banilor şi a modului în care evoluţia acestei "convenţii socială" de-a lungul istoriei este înţeleasă la nivelul unei instituţii financiare internaţionale de importanţă fundamentală.

Spre deosebire de băncile centrale şi instituţiile financiare internaţionale, care nu mai ştiu cum să stimuleze inflaţia prin deprecierea monedelor naţionale, Judy Shelton, autoarea cărţii "Money Meltdown: Restoring Order to the Global Currency System", a susţinut necesitatea schimbării regimului monetar global într-un articol recent din Wall Street Journal.

Doamna Shelton consideră că "stabilitatea valorii banilor este o condiţie necesară pentru creşterea economică sănătoasă şi împărţirea echitabilă a prosperităţii". În opinia sa, "financializarea economiei nu este sănătoasă, deoarece creşterea profitabilităţii sectorului financiar se face în detrimentul res­tului economiei şi conduce la creşterea inegalităţii veniturilor".

Autoarea citează un studiu al Băncii Angliei din 2011, "Reform of the International Monetary and Financial System", unde se compară performanţa sistemului monetar actual cu cel din perioada etalonului aur (1870 - 1913) şi a sistemului Bretton Woods (1948 - 1972).

Concluzia studiului este că "sistemul actual are o performanţă slabă comparativ cu cele două sisteme anterioare", în condiţiile în care "eşecul fundamental al sistemului actual îl reprezintă incapacitatea de menţinere a stabilităţii financiare şi de a minimiza schimbările bruşte la nivelul fluxurilor de capital".

Oare se mai poate reveni la un sis­tem monetar unde banul-marfă să joace rolul primordial şi să facă inutilă exis­tenţa băncilor centrale?

Deocamdată nu, deoarece condiţiile necesare unei "salt" de asemenea anvergură nu pot exista fără parcurgerea până la capăt a procesului de financializare şi o ultimă umflare a bulelor speculative generalizate.