Băncile greceşti vor înlocui aproape o treime din membrii consiliilor de administraţie până în luna septembrie, o restructurare destinată întăririi guvernanţei corporatiste cerută de creditorii internaţionali, au declarat ieri pentru Reuters mai multe surse din mediul bancar.
În mod tradiţional, băncile greceşti au în consiliile lor de administraţie oameni de afaceri, lideri de sindicat şi în unele cazuri politicieni. Însă, în conformitate cu cel de-al treilea acord de asistenţă internaţională, Grecia a acceptat să pună capăt legăturilor între Guvern şi bănci, să crească nivelul de expertiză la nivelul boardurilor băncilor şi să îmbunătăţească guvernanţa corporatistă.
Potrivit surselor citate de Agerpres, Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF), care deţine participaţii semnificative la toate cele patru mari bănci greceşti, a angajat mai mulţi consultanţi externi care să revizuiască boardurile băncilor iar aceşti consultanţi au ajuns la concluzia că până la 18 directori din boardurile a patru bănci trebuie înlocuiţi. În total, cele patru mari bănci greceşti (National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank) au 58 de directori.
"Băncile ar trebui să înlocuiască între 15 şi 18 membri ai consiliilor de administraţie, în principal membrii non-executivi, mai mulţi oameni de afaceri şi în unele cazuri membri ai sindicatelor", a declarat un bancher din apropierea acestui dosar fără a oferi alte detalii.
HFSF a confirmat că a trimis raportul elaborat de consultanţii externi atât Băncii Centrale a Greciei cât şi băncilor comerciale, dar nu a dorit să ofere alte detalii.
HFSF deţine participaţii variind între 2,4 şi 40% la marile bănci greceşti, care au fost sprijinite de trei ori în timpul crizei datoriilor Greciei. Ultima salvare a avut loc la finele lui 2015 când băncile elene au primit 5,4 miliarde de euro de la Mecansimul European de Stabilitate via HFSF.
În conformitate cu termenii acordului de asistenţă, directorii trebuie să aibă cel puţin 10 de ani experienţă în mediul bancar la nivel de senior management, să nu deţină o poziţie importantă într-o mişcare politică şi să nu fi deţinut poziţii în guvern în ultimii patru ani.
Bancherii sunt de părere că preşedintele NBG, Louka Katseli, ar putea fi unul din directorii care vor fi obligaţi să plece. Katseli este fost ministru al Economiei în Guvernul din 2009 şi de asemenea până la începutul lui 2015 a fost preşedintele unui mic partid politic. După ce premierul Alexis Tsipras a câştigat alegerile din 2015, Louka Katseli a fost desemnată preşedinte al Consiliului de Administraţie de la NBG.
Firma de consultanţă Spencer Stuart a fost cea care a derulat procedura de evaluare în luna aprilie, iar concluziile sale au fost trimise Băncii Centrale a Greciei săptămâna trecută.
"Fiecare din cele patru bănci de importanţă sistemică a primit acea parte din raport care o priveşte. Băncile au la dispoziţie până la finele lunii iulie pentru a informa HFSF despre modificările din boardurile lor şi să le implementeze până în septembrie, cel mai târziu" a declarat un bancher.
National Bank of Greece a refuzat să facă comentarii în timp ce Eurobank şi Piraeus Bank au confirmat că au primit raportul de evaluare.
Cele patru mari bănci greceşti - National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank - sunt prezente şi pe piaţa din România.