Sucursala din Sofia a Bank Leumi România şi-a început activitatea în urmă cu o săptămână, ne-a declarat Laurenţiu Mitrache, directorul general al băncii.
Banca a primit recent autorizarea de funcţionare de la Banca Naţională a României şi a notificat Banca Naţională a Bulgariei.
Activitatea sucursalei din Bulgaria este destinată numai companiilor mari, a adăugat directorul general al Leumi Bank România care a precizat că durata de timp până când a putut începe activitatea a fost de circa şase luni.
În prima jumătate a acestui an, Bank Leumi România a obţinut un profit net de cinci milioane de lei. Banca a înregistrat o creştere a activelor de 54,3% în perioada iunie 2007 - iunie 2008 până la 1,1 miliarde de lei.
Laurenţiu Mitrache a mai precizat că decizia unei extinderi într-o altă ţară ţine în totalitate de politica şi de deciziile grpului din care Leumi Bank face parte.
Grupul israelian Leumi, acţionarul majoritar al Bank Leumi România, a intrat pe piaţa românească în august 2006, după preluarea pachetului majoritar - de 99,27% din acţiuni - al Eurom Bank de la firma olandeză Kolal BV, pentru care a plătit 34 milioane dolari.
În prezent, Bank Leumi Israel deţine 99,89% din capitalul social al Bank Leumi România.
O altă bancă din ţara noastră care are reprezentanţe în străinătate este Banca Transilvania care a deschis anul trecut o sucursală în Cipru şi este în curs de a finaliza deschiderea unei sucursale în Republica Moldova.