Băsescu: "Bugetul, construit pe cel mai rău scenariu posibil"

N.I.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 20 mai 2009

Băsescu: "Bugetul, construit pe cel mai rău scenariu posibil"

Preşedintele susţine că instituţiile statului nu au anticipat corect efectele crizei şi critică "greşelile" economice ale fostei guvernări

Preşedintele Traian Băsescu a avut, ieri dimineaţă, un mic dejun de lucru cu reprezentanţii unor companii franceze, ocazie pentru şeful statului de a le prezenta situaţia economică a României, dar şi de a îi informa în legătură cu estimările economice "greşite" făcute spre finalul anului 2008. Preşedintele le-a explicat reprezentanţilor oamenilor de afaceri francezi că, după opt ani de creştere economică de 6%, România se confruntă pe primele trei luni ale anului 2009 cu o creştere negativă de 6,4%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, informează NewsIn.

Şeful statului i-a informat pe francezi că, în primele trei luni ale anului 2009, în România a avut loc o scădere a producţiei industriale, precum şi o colectare mai redusă la buget a unor venituri.

Totuşi, Băsescu a punctat şi "semnalele pozitive" pe care le prezintă economia românească: creşteri în domeniul imobiliar şi creşterea investiţiilor.

"Sperăm că în acest an vom reuşi să obţinem un rezultat mult mai bun decât evaluarea FMI", a declarat şeful statului, care a precizat că afirmaţia sa se bazează pe o serie de estimări.

Preşedintele a explicat, însă, că decizia politică a fost să se construiască evaluarea bugetară pe "cel mai rău scenariu posibil".

Băsescu le-a amintit reprezentanţilor oamenilor de afaceri francezi de "centura de siguranţă" pe care şi-a pus-o România prin semnarea acordului cu FMI.

Şeful statului a explicat faptul că, în acest moment, România nu are nevoie de banii din împrumutul extern, adăugând că deprecierea monedei naţionale a fost stopată, iar imaginea României pe piaţă a început să se îmbunătăţească "după greşelile economice ale anului 2008, când credeam că creşterea economică va fi pentru totdeauna".

"Din păcate, am fost atinşi de criză, trebuie să admitem că a fost o estimare greşită la nivelul instituţiilor româneşti cu privire la efectele crizei asupra României", s-a referit Băsescu la fostul Guvern.

Preşedintele le-a explicat francezilor că, în decembrie, evaluarea oficială a situaţiei economice prezenta o creştere economică între 3 şi 6% pentru 2009.

"În ianuarie, am descoperit că avem creştere negativă, ceea ce a creat probleme, dar noi, politicienii, ne asumăm lipsa capacităţii de a anticipa evoluţiile economice pe piaţa românească", a spus şeful statului.

Traian Băsescu a informat că Guvernul a luat măsura îngheţării salariilor şi pensiilor şi a direcţionat sume importante de bani pentru investiţii cu referire în special la dezvoltarea infrastructurii feroviare şi de drum.

În acest context, Băsescu a vorbit şi despre prioritatea Guvernului de a construi autostrăzi, menţionând contractul pe care firma Vinci l-a câştigat recent în România.

Băsescu s-a referit şi la companiile franceze prezente pe piaţa românească, lăudând "succesul Dacia Renault", care "a atins cel mai înalt nivel de producţie, lucrează şapte zile pe săptămână, în trei schimburi şi trebuie să îşi mărească producţia".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb