BCE avertizează cu privire la riscurile financiare, dar nu face nimic pentru a le reduce

Riscurile pentru stabilitatea financiară din zona euro au crescut în ultimele şase luni, după cum se arată în ultimul raport Financial Stability Review de la BCE.

Dintre acestea se remarcă reducerea sustenabilităţii datoriilor publice dar şi a datoriilor companiilor cu rating inferior, care s-au dublat în ultimii cinci ani.

Gradul de îndatorare pentru întregul sector corporate se menţine la un nivel ridicat, de circa 80% din PIB, dar Banca Centrală Europeană consideră că "povara redusă a dobânzilor şi rezervele de lichiditate ridicate atenuează îngrijorarea privind sustenabilitatea datoriilor".

O problemă importantă o reprezintă şi deteriorarea capacităţii de intermediere financiară, afectată negativ de costurile operaţionale, dar şi de ceea ce raportul BCE numeşte "aglomerarea sectorului bancar".

O altă problemă majoră pentru stabilitatea financiară este şi "asumarea unor riscuri tot mai mari de către sectorul financiar nebancar", pe fondul căutării unor randamente mai mari şi a riscului semnificativ de lichiditate, care pot conduce la "creşterea amplitudinii ciclului financiar".

În lista principalelor ameninţări identificate de BCE, "creşterea dezordonată a primei de risc" a ocupat primul loc, în condiţiile în care spread-urile obligaţiunilor corporate au atins minimele înregistrate înainte de declanşarea crizei financiare globale iar acţiunile tranzacţionate la bursele americane sunt supraevaluate.

Amplificarea riscurilor privind stabilitatea financiară are loc pe fondul deteriorării perspectivelor creşterii economice, în condiţiile în care există speranţe de "recăpătare a tracţiunii creşterii pe termen mediu".

Principalele motive de îngrijorare în ceea ce priveşte creşterea economică a zonei euro sunt reprezentate de un Brexit necontrolat, escaladarea disputelor comerciale şi adâncirea tensiunilor de pe pieţele emergente.

În ultimul caz este vorba despre fragilitatea aspectelor macroeconomice fundamentale, după cum se mai arată în raport, reprezentate în principal de utilizarea pe scară largă a finanţărilor în dolari şi prezenţa deficitelor mari ale contului curent.

Conform raportului asupra stabilităţii de la BCE, riscul de credit al guvernelor, gospodăriilor populaţiei şi firmelor a crescut ca urmare a încetinirii activităţii economice, însă "condiţiile de finanţare rămân favorabile pentru toate sectoarele".

Din păcate, raportul asupra stabilităţii financiare de la BCE nu aminteşte deloc importanţa politicilor instituţiei pentru "alimentarea" acestor riscuri.

Tocmai din aceste motive, instituţia monetară a zonei euro trebuie să menţină politica monetară ultrarelaxată cu orice preţ, fiind prinsă într-o capcană pe care şi-a construit-o singură, după cum scria recent Daniel Lacalle, economist, manager financiar şi preşedinte al Institutului Mises din Spania.

"Ceea ce a fost gândit ca un instrument pentru a permite guvernelor să câştige timpul necesar implementării reformelor structurale şi reducerii dezechilibrelor a devenit o motivaţie periculoasă pentru menţinerea cheltuielilor excesive şi creşterea datoriilor", arată Lacalle.

Toate aceste măsuri sunt considerate justificate câtă vreme "dobânzile sunt scăzute şi nu este inflaţie".

Dar inflaţia există din "belşug" în zona euro în opinia lui Daniel Lacalle, care subliniază că indicele preţurilor a crescut cu 40% în zona euro din 2000 până în prezent, în condiţiile în care "creşterea productivităţii a fost neglijabilă", iar creşterea salariilor nu a ţinut pasul cu avansul preţurilor.

Aceste efecte ale erodării sistematice a puterii de cumpărare din zona euro se văd acum şi sub forma avansului partidelor şi politicilor populiste pe scena politică.

"Politica monetară s-a transformat dintr-un instrument al susţinerii reformelor într-o scuză pentru amânarea implementării lor", mai scrie Lacalle şi subliniază că "dobânzile scăzute nu reprezintă o scuză nici pentru creşterea gradului de îndatorare".

În ciuda faptului că "guvernele din zona euro prezintă randamentele scăzute ca pe o formă de validare a politicilor lor", economistul spaniol apreciază că "randamentele scăzute nu sunt un semnal al credibilităţii şi riscului scăzut, ci un semnal al represiunii financiare şi al fricii prezente într-un mediu macroeconomic slăbit".

Mai mult, "acumularea datoriilor la dobânzi scăzute are un efect similar unei bule speculative", după cum mai scrie Lacalle, deoarece "ascunde adevăratul risc de solvabilitate şi lichiditate".

Toate aceste dezechilibre şi probleme structurale s-au acumulat pe fondul împingerii politicii monetare a BCE dincolo de orice limită a relaxării, iar absenţa unor corecţii brutale ale dezechilibrelor până acum nu trebuie interpretată ca succes al politicii monetare a Băncii Centrale Europene.

Deocamdată aceasta a indus un "efect placebo" la nivelul economiei zonei euro, care a permis "perpetuarea dezechilibrelor structurale şi atenuarea percepţiei riscului", după cum mai scrie economistul spaniol, în opinia căruia "efectele sunt o economie mai puţin dinamică şi riscuri mai mari pe termen lung".

Măsuri care să forţeze corectarea acestor dezechilibre nu sunt aşteptate deocamdată. Olli Rehn, guvernatorul Băncii Finlandei şi membru al Consiliului Guvernatorilor BCE, tocmai a declarat că "politica monetară stimulativă este adecvată în prezent", iar operaţiunile de refinanţare ale băncilor pe termen lung (TLTRO) se vor analiza la şedinţa de politică monetară de săptămâna viitoare.

Pentru Sven Henrich, fondatorul companiei de investiţii NorthmanTrader, faptul că "încă se vorbeşte despre programe de stimulare după 10 ani într-un ciclu de creştere" reprezintă "falimentul intelectual al vremurilor noastre".

Pagubele produse de un astfel de faliment nu pot fi acoperite prin tipărire, indiferent cât de "credibile" ar fi promisiunile lui Mario Draghi sau ale succesorului acestuia.