BCE suplimentează lichidităţile acordate băncilor comerciale

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 5 august 2011

BCE suplimentează lichidităţile acordate băncilor comerciale

Banca Centrală Europeană a menţinut dobânda la 1,5% şi a decis să reia achiziţiile de obligaţiuni

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să suplimenteze lichidităţile pe care le pune la dispoziţia băncilor comerciale, urmărind să împiedice extinderea crizei datoriilor suverane în Italia şi Spania.

BCE va împrumuta băncile din zona euro cu sumele de care acestea au nevoie pe şase luni şi va extinde măsurile de sprijinire a lichidităţii până la sfârşitul anului, potrivit declaraţiilor pre-şedintelui instituţiei, Jean-Claude Trichet.

Pe de altă parte, BCE a decis, ieri, să menţină dobânda de referinţă la 1,50%, în condiţiile în care creşterea economică încetineşte. Decizia de menţinere a dobânzii este conformă aşteptărilor analiştilor, care sunt de părere că este posibil să nu mai asistăm la o creştere a acesteia până anul viitor.

Jean-Claude Trichet a afirmat că, deşi în prezent există un nivel extrem de ridicat de incertitudine pe pieţe, dobânzile BCE sunt la un nivel adecvat, iar riscurile inflaţioniste se menţin. Inflaţia din zona euro a încetinit la 2,5% luna trecută, de la 2,7% în iunie.

Trichet a mai anunţat că BCE a decis să reia achiziţiile de obligaţiuni emise de statele din zona euro. "Consiliul guvernatorilor a decis în unanimitate lansarea de noi achiziţii", a spus preşedintele BCE.

În cadrul acestui program, BCE cumpără de pe piaţa secundară obligaţiuni publice emise de statele în dificultate din zona euro. În ultimele patru luni, instituţia financiară nu a mai activat acest program, însă au apărut solicitări din piaţă în vederea reluării achiziţiilor pentru sprijinirea Spaniei şi Italiei, ţări supuse presiunilor din partea pieţelor financiare.

Amintim că randamentele obligaţiunilor Italiei şi Spaniei au atins, săptămâna aceasta, niveluri maxime record.

Euro scade

După anunţul privind menţinerea dobânzii BCE, moneda unică a pierdut teren faţă de dolar. La ora 10.24, pe piaţa din New York, euro avea un curs de 1,4124 dolari, mai mic cu 1,4% faţă de ziua anterioară.

Tot ieri, cotaţia aurului a atins un nou maxim istoric la New York. Preţul metalului preţios (cu livrare în decembrie) a urcat la recordul de 1.684,70 dolari uncia ieri dimineaţă, la Comex, iar la ora 10.13 era de 1.683,90 dolari/uncie, mai mare cu 1,1% faţă de miercuri.

În iulie, BCE a majorat dobânda de la 1,25% la 1,50%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb