BCG: 75% dintre cei care au joburi în domeniul digital intenţionează schimbarea locului de muncă

G.B
Miscellanea / 8 februarie 2022

75% dintre cei care au joburi în domeniul digital intenţionează schimbarea locului de muncă

Aproximativ 40% dintre angajaţii care lucrează în domeniile digitale sunt, în mod activ, în căutare de noi locuri de muncă, iar aproape 75% se aşteaptă să îşi părăsească jobul actual în viitorul apropiat. Acestea sunt unele dintre concluziile unui sondaj global realizat pe aproximativ 10.000 de angajaţi care ocupă roluri digitale, realizat de Boston Consulting Group (BCG) şi The Network, o alianţă globală de website-uri de recrutare. Raportul, intitulat Decoding the Digital Talent Challenge, a fost lansat recent, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, sondajul, ce face parte din seria Decoding Global Talent a BCG, constată că oportunitatea de a avansa în carieră este principalul motor al 63% dintre angajaţii din domeniul tehnologiei, care doresc să-şi schimbe locul de muncă, urmat de un procent de 49% al celor aflaţi în căutare de noi provocări. Pentru angajaţii în mediul digital, echilibrul între viaţa profesională şi cea privată continuă să fie aspectul cel mai apreciat în activitate. Însă, compensaţia financiară, sub formă, atât de salarii, cât şi de stimulente pe termen lung, cum ar fi opţiunile de acţiuni (stock options), a câştigat teren, urcând de pe poziţia 5 pe poziţia 3, faţă de sondajul anterior, derulat în 2018. De asemenea, pentru 61% dintre angajaţii din domeniile digitale, diversitatea, incluziunea şi problemele de mediu au crescut în importanţă în ultimul an. 50% dintre ei nu ar lucra în companii în care nu îşi împărtăşesc convingerile în materie de diversitate şi incluziune; 48% au aceeaşi poziţie în privinţa politicilor de mediu.

"Deţinătorii de joburi digitale au trecut peste criza COVID relativ nevătămaţi şi intră acum pe o piaţă de talente efervescentă, cu multe opţiuni. Pe măsură ce companiile din toate industriile se digitalizează, salariile din domeniul tehnologiei digitale au crescut vertiginos la un nivel cu care puţini angajatori pot concura. Cu toate acestea, cercetările noastre arată că banii nu sunt totul - angajatorii pot fi în continuare atractivi pentru talentul digital, prin cultura şi valorile potrivite oferite la locul de muncă", a declarat Orsolya Kovacs-Ondrejkovic, director asociat al BCG şi coautor al raportului.

Numărul angajaţilor din domeniile digitale care sunt dispuşi să se mute cu jobul în altă ţară a scăzut la 55%, de la 67% în 2018. Cu toate acestea, 68% ar fi bucuroşi să lucreze de la distanţă pentru un angajator fără să fie prezenţi fizic în acea ţară.

SUA, Marea Britanie şi Australia sunt în fruntea listei ţărilor în care talentul digital este în căutare de locuri de muncă de la distanţă. Pentru acei angajaţi din domeniul tehnologiei digitale care doresc să se mute fizic, pentru job, preferinţele s-au schimbat de la ultimul nostru sondaj, Canada depăşind SUA şi devenind destinaţia cea mai dorită. Ţările europene, inclusiv Germania, Elveţia şi Franţa, au înregistrat o scădere a popularităţii, în timp ce Singapore şi Noua Zeelandă au intrat în topul primelor zece, ceea ce reflectă situaţia favorabilă în privinţa COVID-19, din aceste ţări. Regatul Unit şi-a menţinut a cincea poziţie, Londra fiind încă cel mai atractiv oraş pentru talentele din domeniul digital, care doresc să se mute într-o altă ţară.

Deşi modelul de lucru al angajaţilor din tehnologie nu a fost afectat de criza COVID în aceeaşi măsură ca forţa de muncă generală, munca completă de la distanţă a crescut semnificativ pentru angajaţii din aceste poziţii, ajungând la 76%, până la finalul anului 2020, comparativ cu 41%, în 2018. 95% dintre respondenţi ar dori să lucreze, în continuare, cel puţin o zi pe săptămână de acasă, iar doar 25% ar dori să lucreze complet de la distanţă. Alte tipuri de flexibilitate sunt, de asemenea, foarte apreciate, 75% preferând să beneficieze de ore flexibile, total sau parţial.

"Dezvoltarea unei strategii cuprinzătoare pentru talentul digital este o necesitate pentru toţi angajatorii. Îmbunătăţirea recrutării şi reţinerea talentelor sunt părţi importante ale acestei strategii, ce poate varia de la adaptarea modelelor corporative, pentru a oferi echilibru şi flexibilitate, până la extinderea opţiunilor pentru munca internaţională, de la distanţă şi reflectarea valorilor sociale şi de mediu, în oferta pentru angajaţii lor. Crearea unui ecosistem format din contractori şi agenţii este un instrument valoros suplimentar pentru a găsi talentele, pe această piaţă extrem de competitivă", a declarat Pierre Antebi, co-director executiv al The Network şi coautor al raportului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb