BEI va sprijini ţara noastră în implementarea proiectelor finanţate din fondurile alocate pentru 2021 - 2027

G.D.
Miscellanea / 6 iulie 2022

BEI va sprijini ţara noastră în implementarea proiectelor finanţate din fondurile alocate pentru 2021 - 2027

Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi Memorandumul prin care Banca Europeană de Investiţii va sprijini România în implementarea proiectelor finanţate din fondurile alocate pentru 2021 - 2027, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), notează Agerpres.

De asemenea, au fost aprobate regulile de eligibilitate a cheltuielilor pe care le pot efectua beneficiarii.

BEI va sprijini România pentru creşterea capacităţii administrative a autorităţilor de management, organismelor intermediare şi a altor beneficiari publici pentru identificarea, pregătirea şi implementarea proiectelor. De asemenea, instituţia va sprijini gestionarea procesului de închidere a Programelor Operaţionale finanţate în cadrul perioadei de programare 2014 - 2020 şi va acorda consultanţă pentru echipele de proiect şi departamentele implicate în pregătirea, gestionarea şi implementarea proiectelor.Totodată, va furniza suport pentru identificarea aspectelor legate de guvernanţă, simplificarea şi eficientizarea cadrului legislativ şi de reglementare naţional aferent absorbţiei fondurilor UE şi pentru îndeplinirea condiţiilor favorizante.

Sprijinul BEI pentru implementarea programelor operaţionale va consta în asigurarea unor experţi care să sprijine pregătirea şi implementarea proiectelor, sprijin metodologic pentru pregătirea ghidurilor necesare pentru pregătirea şi implementarea proiectelor.

De asemenea, conform Memorandumului, Guvernul României va putea solicita BEI servicii în orice alt sector sau domeniu.

"Fondurile necesare finanţării proiectelor de asistenţă tehnică se asigură în condiţiile prevederilor privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027. În perioada 2014-2020, România a beneficiat de asistenţă tehnică prin Memorandumurile de înţelegere semnate cu BEI, Banca Mondială şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Au fost aprobate regulile de eligibilitate a cheltuielilor, în limitele trasate de regulamentele europene şi de conţinutul programelor operaţionale", se arată în comunicatul MFE.

Tot astăzi a fost adoptată Hotărârea de Guvern privind stabilirea cadrului legal privind eligibilitatea cheltuielilor efectuate de beneficiari în cadrul operaţiunilor finanţate în perioada de programare 2021-2027 prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune şi Fondul pentru o tranziţie justă.

Actul normativ prevede atât regulile generale pe care trebuie să le îndeplinească o cheltuială pentru a fi eligibilă, cât şi regulile specifice pentru unele categorii de cheltuieli (contribuţia în natură, amortizarea, leasingul, cheltuielile cu achiziţia de terenuri şi autovehicule sau mijloace de transport) şi categoriile de cheltuieli neeligibile.

De asemenea, sunt prevăzute reguli care vizează modalitatea de efectuare şi de justificare a unei cheltuieli pentru a fi eligibilă în limitele trasate de regulamentele europene, precum şi de conţinutul programelor operaţionale.

În ceea ce priveşte operaţiunile care intră sub incidenţa ajutorului de stat, se prevede că o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ reglementările hotărârii de Guvern, precum şi condiţiile de eligibilitate specifice tipului de ajutor de stat aplicabil, în cazul aceluiaşi obiect al reglementării prevalând regulile ajutorului de stat. Sunt incluse şi prevederi referitoare la condiţiile în care cheltuiala aferentă TVA este eligibilă.

Actul normativ mai stabileşte obligaţia autorităţilor de management de a asigura verificarea respectării condiţiilor aplicabile în procesul de evaluare a cererilor de finanţare, în procesul de contractare aferent încheierii contractului/decizie de finanţare şi de verificare a cererilor de rambursare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb