Belvedere Residences, vândut peste 85% din prima fază

Andrei Stan
Companii #Imobiliare / 2 mai 2017

Belvedere Residences, vândut peste 85% din prima fază

Belvedere Residences, proiect rezidenţial aflat în curs de dezvoltare în zona Aviaţiei - Barbu Văcărescu, a vândut peste 85% din prima fază, care include 238 de apartamente în cele două imobile şi care va fi finalizată la începutul anului viitor, potrivit unui comunicat al companiei de consultanţă imobiliară "Coldwell Banker" România.

Belvedere Residences este situat pe Strada Fabrica de Glucoză, în apropierea clădirilor de birouri situate lângă staţiile de metrou Pipera şi Aurel Vlaicu. De asemenea, ansamblul rezidenţial oferă acces şi către mai multe linii de transport în comun, centrelele comerciale Promenada Mall şi Băneasa Shopping City, instituţii de învăţământ şi zone verzi, oferite de parcul Tei.

Elena Lavric, administrator unic - Belvedere Development, dezvoltatorul proiectului rezidenţial, a declarat: "Rezultatele de vânzări înregistrate în primele şapte luni de la lansarea proiectului vin ca o confirmare a interesului clienţilor pentru locuinţe în zona de Nord a Capitalei, şi anume în proximitatea cartierului Aviaţiei - Barbu Văcărescu, un areal care a cunoscut o dezvoltare solidă pe segmentul spaţiilor de birouri în ultimii ani. Pe lângă avantajul de a locui în apropierea locului de muncă, Belvedere Residences oferă (...) numeroase facilităţi pentru locatari precum spaţii comerciale amplasate într-un tronson dedicat, spaţii verzi, curţi interioare spaţioase, locuri de joacă pentru copii şi locuri de parcare subterane şi supraterane".

Antreprenorul general al Belvedere Residences este compania locală de construcţii "Bog'Art".

Prima fază a Belvedere Residences include mai multe tipuri de apartamente, de la studiouri duble (53 de metri pătraţi suprafaţă construită) cu preţuri pornind de la 49.300 de euro + 5% TVA, apartamente cu două camere (65 de metri pătraţi suprafaţă construită) cu preţuri pornind de la 60.500 de euro + 5% TVA şi apartamente cu trei camere (88 de metri pătraţi suprafaţă construită) cu preţuri pornind de la 79.000 de euro + 5% TVA.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Atat voi Bursa cat si alte siteuri respectabile de stiri ati fi fost fair play daca ati fi mentionat ca acest proiect e construit de compania cipriota unei persoane fizice romane ce asteapta judecarea recursului, dupa ce a fost condamnat deja la 9 ani inchisoare cu executare. Pentru cei ce doresc sa plateasca un avans in cadrul acestui proiect, e important totusi de stiut ca statul doreste sa recupereze 150 milioane euro de la aceasta persoana ce detine Belvedere, nu? Ceea ce v-a spus Coldwell sa scrieti e doar o jumatate a aspectului, corect? Pastrati si acest comentariu, in numele reputatiei sau a jurnalismului pe care il practicati bine in general sau stergeti-l, in numele banilor.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb