Prin contractul semnat recent, firma "Best Distribution" este distribuitorul produselor "Nintendo" pentru piaţa românească. "Produsele «Nintendo» distribuite naţional de "Best Distribution" înseamnă toată gama de console Nintendo (GameCube, Game Boy Advance, Game Boy Advance SP), toate accesoriile posibile pentru aceste console (memory card-uri, controlere, carrying case-uri, link cables, adaptoare etc.), precum şi, evident, jocuri pentru aceste console, de toate genurile, pentru toate vîrstele, pentru toate gusturile", a spus Teo Păduraru, directorul general al firmei. "Best Distribution" a vîndut anul trecut console şi jocuri pentru console în valoare de 400 mii de euro, iar pentru acest an se aşteaptă la o creştere exponenţială. "Best Distribution" este parte a grupului de firme BEST, din care mai fac parte companiile "Best Computers"şi "Best Internet Security". "Best Distribution" este cel mai mare importator şi distribuitor de jocuri din România, cu o cifră de afaceri de 2 milioane euro realizată in anul 2003. În cadrul firmei activează două departamente de comerţ electronic: www.gameshop.ro, specializat pentru jocuri pentru PC şi console, şi www.magazinultau.ro, cu un spectru larg de produse oferite.
Compania japoneză Nintendo Co. Ltd. este liderul mondial în domeniul creaţiei de divertisment interactiv. Pînă în prezent, "Nintendo" a vîndut un miliard de jocuri în toată lumea, a creat fenomenele mondiale Mario şi Donkey Kong şi a lansat francize precum "The Legend of Zelda" şi "Pokemon".