Bolt lansează o categorie de maşini cu un paravan protector, între bancheta din spate a pasagerilor şi scaunele din faţă

S.B.
Companii / 11 mai 2020

Bolt lansează o categorie de maşini cu un paravan protector, între bancheta din spate a pasagerilor şi scaunele din faţă

Compania de ride-hailing Bolt a anunţat luni că lansează categoria Bolt Protect, care include autovehicule prevăzute cu un paravan protector, între bancheta din spate a pasagerilor şi scaunele din faţă, proiectul fiind disponibil momentan doar pentru clienţii din Bucureşti, relatează Agerpres.Pasagerii pot alege noua categorie atunci când comandă o maşină în aplicaţia Bolt. Numărul pasagerilor care folosesc noua categorie este limitat la doi, dat fiind că ei pot călători doar pe bancheta din spate.

De altfel, acesta este şi numărul maxim de pasageri permis, conform reglementărilor în vigoare în ţară.

"Bolt, principala companie de ride-hailing din Europa lansează categoria Bolt Protect, care include autovehicule prevăzute cu un paravan protector, între bancheta din spate a pasagerilor şi scaunele din faţă. Această măsură de precauţie introdusă de Bolt ca urmare a epidemiei Covid-19 are scopul de a oferi o protecţie suplimentară pasagerilor şi şoferilor şi de a reduce posibilitatea de răspândire a virusului", a informat compania.

Crearea acestei noi categorii, Bolt Protect, poate să ajute la reducerea riscului de răspândire a virusului şi nu implică niciun cost suplimentar pentru pasageri, spun reprezentanţii companiei.

"În urma relaxării restricţiilor şi a înlocuirii stării de urgenţă cu starea de alertă, o parte dintre clienţii obişnuiţi ai platformei noastre îşi vor relua activitatea. Am folosit aceste săptămâni pentru a ne pregăti cât mai bine şi a lua măsuri de siguranţă suplimentare pentru protecţia lor. Nimic nu este mai important pentru noi decât sănătatea şoferilor parteneri şi a clienţilor lor. Dar asta este doar una dintre măsurile de precauţie necesare dintr-o serie extinsă. De aceea, recomandăm cu tărie tuturor şoferilor şi pasagerilor noştri să urmeze sfaturile Ministerului Sănătăţii şi să-şi ia măsurile de sănătate necesare, la nivel individual", spune Cristian Sălceanu, country manager Bolt România.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Covid-19 poate fi transmis de la persoanele infectate cu picături expulzate prin strănut sau tuse. Foliile de plastic de protecţie instalate între partea din faţă şi partea din spate a habitaclurilor automobilelor din categoria Bolt Protect ajută la limitarea fluxurilor de aer dintre şofer şi pasageri. Măsurile suplimentare includ ventilaţia corespunzătoare a maşinilor pe parcursul deplasărilor şi între acestea, precum şi curăţarea şi dezinfectarea periodică a mânerelor uşilor şi a locului din spate.

"Bolt a pus la dispoziţia şoferilor săi un ghid pas cu pas despre cum pot construi şi instala o folie de protecţie şi i-a instruit cu privire la ventilaţia şi curăţarea corespunzătoare a maşinii. Primii şoferi care respectă cerinţele noii categorii vor fi încurajaţi cu un bonus suplimentar la câştigurile lor", arată compania.

Bolt, cunoscută anterior ca Taxify, este cea mai mare platformă europeană de transport, care are drept scop să facă mobilitatea urbană mai uşoară, rapidă şi convenabilă.

Înfiinţată de Markus Villig, Bolt a fost lansată în 2013 şi are printre investitori companii precum Daimler, Didi Chuxing, Korelya Capital, dar şi pe Taavet Hinrikus, co-fondator al TransferWise.

Bolt are peste 30 de milioane de utilizatori înregistraţi în peste 35 de ţări din lume.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb