Majoritatea acţiunilor de pe pieţele din Europa au crescut ieri, pentru prima oară în ultimele patru zile, după ce BP Plc şi "Vestas Wind Systems" A/S au raportat rezultate financiare peste aşteptări.
Acţiunile BP, al doilea producător european de petrol, au urcat cu 3,7%, la 588,1 pence - cel mai ridicat curs înregistrat în cursul unei zile de tranzacţionare după luna iunie 2008.
Titlurile "Vestas", cel mai mare producător mondial de turbine eoliene, au urcat cu 7,8%, la 358,5 coroane daneze. În trimestrul al treilea, societatea a înregistrat un profit net de 165 milioane de euro (245 milioane de dolari), peste estimările analiştilor: 120 de milioane de euro. "Royal Bank of Scotland Group" Plc (RBS) şi-a modificat în sens pozitiv recomandarea pentru preţul acţiunilor companiei daneze: "cumpără", de la "păstrează".
Acţiunile "Dassault Systemes" SA, producător francez de software utilizat la design-ul autoturismelor şi al aparatelor de zbor, au urcat cu 7%, la 41,21 euro. Compania plăteşte circa 600 de milioane de dolari pentru preluarea unei divizii a companiei americane "International Business Machines" Corp.
Titlurile "Renault" SA, al doilea producător francez de autoturisme, au scăzut cu 3,9%, la 32,73 euro. "Morgan Stanley" a redus calificativul acordat titlurilor companiei: "underweight", de la "overweight".
Acţiunile "Royal Bank of Scotland Group" Plc, cea mai mare bancă britanică deţinută de stat, au scăzut cu 4,1%, la 42,62 pence, pe fondul temerilor legate de faptul că Uniunea Europeană ar putea obliga instituţia să vândă active ca să primească aprobarea pentru ajutoarele de stat. În aceeaşi situaţie s-ar afla şi "Lloyds Banking Group" Plc, cel mai mare creditor ipotecar din Marea Britanie, ale cărui acţiuni au coborât cu 2%, la 87,54 pence. Cele două bănci au primit ajutor financiar de 37 miliarde de lire sterline (61 miliarde de dolari).
Acţiunile "Bank of Ireland" Plc, care a primit 3,5 miliarde de euro - sprijin de la stat, au coborât cu 7,3%, la 2,27 euro.
Acţiunile "Akzo Nobel" NV, cel mai mare producător mondial de vopsele, au scăzut cu 6,8%, la 41,74 euro. Oficialii companiei au afirmat că redresarea economică este, în continuare, "fragilă".
Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a urcat cu 0,03%, la 5.193,30 puncte, CAC 40 al celei din Paris a scăzut cu 0,5%, la 3.726,85, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,6%, la 5.609,57.
• SUA - prima creştere din ultimele trei zile
Acţiunile tranzacţionate la bursele americane au urcat ieri, în deschidere, pentru prima oară în ultimele trei zile, după anunţul privind creşterea preţului locuinţelor pentru a treia lună consecutiv.
Titlurile "Lennar" Corp., unul dintre cei mai importanţi constructori de locuinţe din SUA, au urcat cu 0,8%, la 10,35 dolari.
Acţiunile "Wal-Mart Stores" Inc., cel mai mare retailer din lume, au urcat cu 0,1%, la 49,87 dolari. Acţiunile "Exxon Mobil" Corp., cel mai mare producător de ţiţei din SUA, au crescut cu 0,9%, la 73,87 dolari, în condiţiile în care preţul petrolului a revenit la peste 79 de dolari barilul, pe piaţa din New York. Titlurile "Chevron" Corp., al doilea producător de petrol din Statele Unite, au urcat cu 0,3%, la 75,70 dolari.
La ora 9:36, indicele Standard & Poor"s 500 a urcat cu 0,3%, la 1.070,47 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,4%, la 9.909,15, Nasdaq Composite - cu 0,2%, la 2.146,38.
• Asia, în declin
Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au scăzut, ieri, ca urmare a declinului de luni al cotaţiilor materiilor prime.
Titlurile "Mitsubishi" Corp., cea mai mare casă de comerţ din Japonia, care obţine 39% din cifra vânzărilor din tranzacţiile cu materii prime, au coborât cu 5,5%, la 1.962 yeni. Titlurile "Woodside Petroleum" Ltd., a doua companie petrolieră din Australia, au scăzut cu 2,5%, la 49,60 dolari australieni. Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cel mai important producător de ţiţei din Australia, respectiv cea mai mare companie minieră din lume, au coborât cu 2,2%, la 38,85 dolari australieni.
Acţiunile "Kawasaki Kisen Kaisha" Ltd., a treia linie de transport maritim din Japonia, au coborât cu 6,4%, la 353 yeni. Compania şi-a modificat în creştere estimările pentru pierderile din acest an fiscal. Titlurile "Nippon Yusen" K.K., liderul nipon al transporturilor maritime, au pierdut 2,5%, ajungând la 347 yeni. Compania şi-a majorat de peste cinci ori estimările privind pierderile pe anul fiscal ce se va încheia în martie 2010.
Acţiunile "Mitsui O.S.K. Lines" Ltd. au scăzut cu 2,5%, la 551 yeni. Compania şi-a redus cu 93% ţinta câştigurilor anuale.
Acţiunile "Sun Hung Kai Properties" Ltd., cel mai mare dezvoltator imobiliar din Hong Kong, au coborât cu 3,4%, la 118,20 dolari HK. Titlurile "Cheung Kong Holdings" Ltd., numărul doi în domeniu, au coborât cu 3%, la 102,30 dolari HK.
Autoritatea din Hong Kong a înăsprit cerinţele privind plata "cu banii jos" a locuinţelor de lux.
Titlurile "LG Innotek" Co., producător de componente pentru telefoanele mobile, au scăzut cu 8,4%, la 115.000 woni. "Credit Suisse Group" AG şi-a modificat în sens negativ recomandarea pentru acţiunile companiei sud-coreene: "underperform", de la "neutral".
Indicele Nikkei 225 al pieţei din Tokyo a scăzut cu 1,5%, la 10.212,46 puncte, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 1,6%, la 4.753,50, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 1,9%, la 22.169,59.