Brokerii, îngrijoraţi de viitorul ofertelor publice de vânzare

F. A.
Piaţa de Capital / 27 martie 2011

Asociaţia Brokerilor îşi exprimă îngrijorarea faţă de viitorul ofertelor publice de vânzare. Asociaţia solicită instituţiilor responsabile o rezolvare rapidă şi definitivă a situaţiei pentru a nu fi periclitată nici actuala ofertă OMV Petrom şi nici viitoarele privatizări, informează un comunicat de presă transmis redacţiei.

Dincolo de efectele imediate ale Deciziei CNVM 256/17.03.2011 rămân de neînţeles anumite aspecte de legalitate în legătură cu decizia în cauză. Astfel, în măsura în care regula ar fi aceea că numai agenţii pot prelua formulare de subscriere ar fi existat dintotdeauna, reiese că toate ofertele publice derulate până în prezent prin grupuri de distribuţie ar fi fost ilegale; însă aceste oferte publice au fost aprobate de CNVM, ceea ce duce la concluzia că CNVM a nesocotit propriile reglementări.

Pe de altă parte, dacă sensul deciziei ar fi acela că regula în cauză se aplică numai pentru viitor, atunci ar rezulta că decizia modifică Regulamentul CNVM 1/2006 care stabileşte că din grupul de distribuţie pot face parte entităţi autorizate de CSA. Ori agenţii de servicii de investiţii financiare nu pot acţiona decât în numele unui intermediar - SSIF sau instituţie de credit, în schimb brokerii de asigurare, care deşi autorizaţi de CSA, nu ar putea avea agenţi autorizaţi de CNVM.

Prin urmare, pe această ipoteză de lucru reiese că CNVM ar fi modificat prin decizie un regulament, demers din nou contrar legii. Date fiind consecinţele negative majore ale Deciziei 256/17.03.2011, Asociaţia Brokerilor solicită public CNVM revocarea acesteia în regim de urgenţă. Totodată, Asociaţia Brokerilor solicită public instituţiilor abilitate ale Statului Român să ia măsurile care se impun pentru a preîntâmpina apariţia unor situaţii similare de natură să perturbe funcţionarea pieţei de capital.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb