Brokerii: "Rezultatele Erste Bank sunt satisfăcătoare"

DIANA ENACHE
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 31 octombrie 2012

Brokerii: "Rezultatele Erste Bank sunt satisfăcătoare"

Erste Bank (simbol EBS) a realizat, după primele nouă luni din acest an, un profit net de 597,3 milioane euro, faţă de o pierdere de 973 milioane euro, în septembrie 2011, potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Rezultatul a venit pe fondul unui profit operaţional stabil şi a costurilor de risc mai reduse, a explicat Andreas Treichl, CEO al Erste Group Bank.

Domnia sa apreciază că performanţele solide înregistrate de cele mai importante pieţe, Austria, Cehia şi Slovacia, precum şi o oarecare stabilizare în România au fost decisive.

"În trimestrul al treilea, marjele au crescut în România pentru prima dată în şase trimes-tre, iar formarea de noi credite neperformante a scăzut, de asemenea", a declarat Andreas Treichl.

Profitul operaţional al Erste Group a fost de 2,61 miliarde euro, în primele nouă luni ale anului, în scădere cu 0,5% faţă de primele nouă luni din 2011.

În perioada analizată, venitul net din dobânzi s-a diminuat la 3,96 miliarde euro, faţă de 4,13 miliarde euro în primele nouă luni din 2011. Această diminuare s-a datorat atât unei cereri reduse de credite determinată de contextul economic, cât şi continuării reducerii activelor secundare.

Brokerii şi analiştii din piaţa de capital susţin că rezultatele înregistrate de Erste Bank sunt satisfăcătoare, însă acestea depind de evoluţiile economice din zona euro.

Andrei Rădulescu: "Rezultatele la nouă luni ale EBS sunt decente, în contextul problemelor din Europa Centrală şi de Est"

Climatul macro-financiar dificil la nivelul Europei Centrale şi de Est este confirmat de rezultatele la nouă luni ale grupului austriac, ne-a declarat Andrei Rădulescu, analist financiar la SSIF Broker. Domnia sa a adăugat că volumul creditelor acordate clienţilor a scăzut, în primele nouă luni, cu 0,9%, comparativ cu începutul anului curent şi veniturile din comisioane au coborât cu 5%, în perioada ianuarie-septembrie 2011.

Analistul financiar a ţinut să menţioneze că Erste a realizat o ajustare importantă pe parcursul anului trecut şi că grupul austriac a consemnat un "punct de inflexiune" la jumătatea anului curent.

Andei Rădulescu a adăugat: "Dacă vom asista la o reintensificare a crizei economico-financiare în Europa, volumul provizi-oanelor se va amplifica (după declinul de 21% an/an din primele nouă luni ale anului)".

În plus, domnia sa atrage atenţia asupra valorii "îngrijorătoare" de 27,5% a ratei creditelor neperformante ale Băncii Comerciale Române.

Andrei Rădulescu este de părere ca evoluţia cotaţiilor EBS pe termen scurt este dependentă, în primul rând, de climatul macro-financiar din Europa şi că acest climat are impact pentru evoluţia rezultatelor companiei în viitorul apropiat.

Având în vedere acest lucru, domnia sa ne-a precizat că în prezent, din punctul de vedere al indicatorilor de evaluare comparativă (PER, P/BV), Erste Bank prezintă în continuare potenţial de apreciere pe bursă.

Marcel Murgoci: "Rezultatele Erste din primele nouă luni ale anului sunt satisfăcătoare"

Rezultatele Erste din primele nouă luni ale anului sunt satisfăcătoare, iar grupul austriac ar putea avea aşteptări mai mari pentru anul următor, ne-a declarat directorul de operaţi-uni al Estinvest Marcel Murgoci.

"În pofida greutăţilor din zona euro, cred că Erste reuşeşte să se stabilizeze şi să aibă ţinte cu mult mai mari decât şi-au propus pentru anul 2013", ne-a precizat directorul de operaţiuni al Estinvest.

Domnia sa ne-a menţionat că preţul acţiunilor Erste s-a apreciat uşor, la 4%, tocmai din motivul raportării financiare de pe primele trei trimestre.

Marcel Murgoci este de părere că preţul acţiunilor nu va mai suferi des-creşteri importante, ci că se va alinia valorii curente.

"Având în vedere raportările din ultimele nouă luni, cred că preţul acţiunilor va evolua în jurul acestui preţ actual", ne-a spus domnia sa.

Simion Tihon: "Rezultatele Erste în trimestrul trei au fost în linie cu cele raportate la jumătatea anului"

Evoluţia rezultatelor Erste în trimestrul trei a fost în linie cu ceea ce banca a raportat pentru primele şase luni din acest an, ne-a declarat Simion Tihon, broker la "Prime Transaction". Domnia sa ne-a explicat că rezultatele băncii austriece după primele trei trimestre sunt o consecinţă, în primul rând, a scăderii costurilor cu provizioanele. Un alt factor care a dus banca austrică pe profit în 2012 este creşterea venitului din tranzacţionare, aceasta fiind totuşi insuficentă să acopere scăderea veniturilor din dobânzi, taxe şi comisioane, a adăugat brokerul.

În opinia lui Simion Tihon, impactul rezultatelor asupra preţului acţiunilor Erste va fi unul pe termen foarte scurt, cotaţia EBS fiind mult mai sensibilă la evenimentele economice din zona euro.

Domnia sa ne-a declarat: "Titlurile Erste probabil că vor prelua puternic contextul de piaţă din aceste ultime două luni. Dacă nu ne vom confrunta cu noi temeri la nivel european ori cu agravarea celor mai vechi, putem asista la o consolidare la actualele niveluri şi spre finalul anului, chiar la aprecieri".

Venitul net din taxe şi comisioane al Erste Bank s-a diminuat, în primele nouă luni, cu 5%, la 1,28 miliarde euro, ca urmare a evoluţiei mai slabe a operaţiunilor cu valori mobiliare.

Venitul net din tranzacţionare, afectat de rezultatele din reevaluare, s-a situat la 191,4 milioane euro, faţă de cele 37,4 milioane euro din primele nouă luni ale anului 2011.

Ca urmare, venitul operaţional a înregistrat o uşoară scădere, de la 5,52 miliarde euro, în primele nouă luni din 2011, la 5,44 miliarde euro, în perioada similară a aces-tui an.

Raportul cost/venit s-a îmbunătăţit la 51,9% în primele nouă luni ale acestui an, de la 52,4% în aceeaşi perioadă din 2011.

În acelaşi timp, costurile de risc s-au redus cu 21,2% faţă de primele nouă luni din 2011, la 1,46 miliarde euro.

Capitalul propriu s-a majorat la 12,9 miliarde euro, în primele nouă luni ale anului curent, comparativ cu 12 miliarde euro la sfârşitul anului 2011, iar totalul activelor a crescut cu 3,3% faţă de sfârşitului anului trecut, la 217 miliarde euro. Acest rezultat s-a datorat atât creşterii depozitelor şi investiţiilor în active cu grad ridicat de lichiditate, cât şi diminuării volumului creditelor cu 0,9%, la 133,5 miliarde euro.

Perspectiva grupului Erste cu privire la profitul operaţional din acest an este că se va situa uşor sub nivelul din 2011.

De asemenea, Erste estimează costurile de risc pentru anul acesta la aproximativ două miliarde euro, în pofida faptului că acest indicator va atinge nivelul maxim în România. Cu toate acestea, se anticipează că subsidiara din ţara noastră, BCR, va reveni pe profit în 2013.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb