BT Capital Partners intră în parteneriat cu International Investment Bank

A.S.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 22 decembrie 2016

BT Capital Partners intră în parteneriat cu International Investment Bank

BT Capital Partners (BTCP), compania brokeraj a Grupului Financiar Banca Transilvania, şi International Investment Bank (IIB) au demarat un Parteneriat de Cooperare Strategică pentru extinderea colaborării dintre cele două instituţii şi continuarea cooperării în domeniul pieţelor de capital, potrivit unui comunicat de presă.

BT Capital Partners şi International Investment Bank şi-au propus dezvoltarea parteneriatului în următoarele direcţii: credite sindicalizate şi interbancare, operaţiuni de trezorerie, consultanţă şi garanţii bancare inclusiv pentru operaţiuni de export-import, lansarea unor linii de credit pentru IMM-uri, respectiv schimb de experienţă şi expertiză financiară aşa încât cât mai multe organizaţii să implementeze cele mai noi tehnologii.

În ultimii ani, International Investment Bank a plasat cu succes două oferte de obligaţiuni pe piaţa din România, în valoare totală de 411 milioane lei (90 milioane euro). În anul 2013, IIB a acordat companiei BT Leasing, membră a Grupului Financiar Banca Transilvania, o linie de credit de 10 milioane euro pentru suţinerea IMM-urilor din România.

La începutul acestei luni, ţările membre ale Băncii Internaţionale de Investiţii (IIB) au aprobat, la Moscova, viziunea strategică a băncii în perioada 2018-2022, axată pe creşterea împrumuturilor în statele membre.

Creşterea IIB este asociată, în principal, cu majorarea portofoliilor de împrumuturi, în fiecare stat membru, cu focus pe credite sindicalizate, precum şi pe proiecte integrante, pe diversificarea instrumentelor, inclusiv utilizarea de noi surse de finanţare, precum şi pe acces la alte state, în afara membrilor băncii.

Banca Internaţională de Investiţii (International Investment Bank, BII) este o bancă de dezvoltare multilaterală, fondată în 1970. Misiunea sa este de a sprijini dezvoltarea economică şi cooperarea dintre statele membre, în prezent Bulgaria, Cuba, Republica Cehă, Mongolia, România, Rusia, Slovacia, Vietnam şi, recent, Ungaria. Relansarea BII a venit spre sfârşitul lui 2012, când statele membre au adoptat în mod unanim o Strategie de Dezvoltare complet nouă şi cu o echipă internaţională nouă de conducere.

Într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului BURSA în 2015, domnul Nikolay Kosov, preşedintele Băncii, a declarat că BII a finanţat peste 230 de proiecte de investiţii cu credite în valoare de peste 7,6 miliarde de euro. Aceste fonduri au fost utilizate pentru a finanţa proiecte majore în energie, metalurgie, inginerie, electricitate, transport şi alte industrii.

În 2015, activele băncii depăşeau 800 de milioane de euro, de peste două ori mai mari decât erau la relansarea BII, iar portofoliul de credite se situa la peste 340 milioane de euro.

Anul trecut, BII a obţinut ratingul de creditare "A" cu perspectivă stabilă, de la agenţia de rating chineză Dagong Global Credit Rating - cea mai importantă din China. Domnul Kosov ne-a declarat: "Acest rating ne oferă oportunităţi majore să extindem operaţiunile noastre în regiunea Asiei care se află în expansiune, şi să întărim legăturile cu piaţa chineză, în special".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb