BUGET TOTAL DE INVESTIŢII DE 76 MILIOANE DE EURO MedLife va contracta un nou credit pentru achiziţii, de 20 milioane euro

A.S.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 5 august 2016

MedLife va contracta un nou credit pentru achiziţii, de 20 milioane euro

Compania MedLife are în vedere intensificarea investiţiilor alocate proiectelor de achiziţii şi a anunţat intenţia să contracteze un nou credit. Mihai Marcu, Preşedintele Consiliului de Adminsitraţie al MedLife, a declarat: "Suntem în negocieri avansate cu mai multe bănci, astfel încât credem că în cursul lunii septembrie vom putea contracta un nou credit în valoare de 20 milioane euro (tranzacţie de tip leveraged buyout - LBO), fondurile urmând să fie alocate exclusiv pentru achiziţii. De altfel, la ora actuală suntem în discuţii avansate pentru realizarea a cinci tranzacţii, una dintre acestea fiind de mărime medie spre mare", a mai spus Mihai Marcu. În luna martie a.c., MedLife a contractat un credit în valoare de 56 milioane de euro, iar odată cu finalizarea contractării celui de al doilea credit, MedLife va avea la dispoziţie un buget total de investiţii de 76 milioane de euro, din care o parte importantă va fi alocată proiectelor de achiziţie.

Cifră de afaceri cumulată la nivel de grup în valoare de 58,72 milioane euro

Compania de servicii medicale MedLife a raportat, în primul semestru al acestui an, o cifră de afaceri cumulată la nivel de grup în valoare de 58,72 milioane euro, în creştere cu 32,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, când compania a înregistrat o cifră de afaceri de 44,25 milioane euro.

Potrivit reprezentanţilor MedLife, 20% din această creştere a fost organică, restul fiind achiziţii. Mihai Marcu, Preşedinte CA MedLife, estimează că va încheia anul 2016 cu o cifră de afaceri cumulată în valoare de 120 milioane euro, creştere organică, existând premise să urce până la 130-150 milioane euro, aceaste din urmă cifre fiind condiţionate de procesul de finalizare al tranzacţiilor aflate în curs.

MedLife semnează o nouă tranzacţie - Centrul Medical Panduri

Oficialii MedLife au semnat recent tranzacţia de preluare a pachetului majoritar, în proporţie de 90%, din cadrul Centrului Medical Panduri. Acesta reuneşte două laboratoare de analize medicale şi două clinici. Potrivit reprezentanţilor companiei, Centrul Medical Panduri a înregistrat la nivelul anului 2015 o cifră de afaceri de peste 1,9 milioane euro, iar pentru anul acesta estimează o creştere de peste 20%. Ca urmare a acestei tranzacţii, Maria Pop, fondator şi director general al Centrului Medical Panduri, va păstra atribuţiile de management, fiind direct responsabilă de strategia de dezvoltare şi extindere a Centrului.

Finalizarea tranzacţiei cu Centrul Medical Pandurii ar aduce în portofoliul MedLife cea de-a 11-a achiziţie, trei dintre acestea fiind derulate în 2016.

În prezent, MedLife îşi desfăşoară activitatea în 16 Hyperclinici din Bucureşti, Timişoara, Braşov, Arad, Craiova, Galaţi, Iaşi şi Cluj, 25 de laboratoare proprii de analize, 10 unităţi spitaliceşti în Bucureşti, Braşov, Arad, Craiova şi Iaşi, dintre care un spital de Pediatrie, unul de Ortopedie şi unul de Obstetrică-Ginecologie, 3 maternităţi în Bucureşti şi în ţară, 34 de centre medicale generaliste în Bucureşti şi în ţară, 14 centre de excelenţă cu specializare unică, 8 farmacii proprii reunite sub reţeaua PharmaLife Med şi în colaborare cu 140 de clinici medicale partenere din toată ţara.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb