Subsidiarele din Bulgaria ale băncilor greceşti sunt "sub control", pentru a evita transferul de fonduri spre Grecia, a declarat, ieri, ministrul bulgar al rconomiei, Bozhidar Lukarski, transmite agenţia bulgară BGNES, conform Agerpres.
"În acest moment nu există turbulenţe în sistemul bancar. Băncile greceşti sunt sub control, astfel că resursele financiare nu pot fi trimise în Grecia", a declarat Lukarski, care nu a oferit detalii cu privire la controalele la care sunt supuse băncile greceşti.
Banca Naţională a Bulgariei a refuzat să comenteze declaraţiile ministrului Economiei, dar în ultima perioadă şi-a întărit controalele asupra băncilor bulgare, urmărind posibile efecte secundare apărute ca urmare a crizei datoriilor Greciei.
Primele patru mari bănci greceşti ("Piraeus Bank", "Eurobank Ergasias", "National Bank of Greece" şi "Alpha Bank") controlează aproximativ 28% din activele bancare din Bulgaria.
Săptămâna trecută, Bloomberg informa că Banca Centrală Europeană (BCE) va acorda sprijin Bulgariei şi este gata să ajute şi alte ţări din regiune să evite riscul extinderii crizei din Grecia.