Bunicuţa cu trei iezi

CORNEL CODIŢĂ
Ziarul BURSA #Editorial / 10 martie 2004

CORNEL CODIŢĂ

A fost odată, ca niciodată, pe cînd se făcea priboiul democrat, se potcovea cu nouăzecişinouă de ocale de fier şi tot sărea pînă în vîrful piramidei puterii, pe cînd făcea plopul pere şi răchita micşunele, iar oamenii de bază ai construcţiei socialiste se apucaseră să rătăcească România pe drumul construcţiei capitalismului multilateral dezvoltat, mă rog, de mult de tot, în codrul cel mare şi întunecat al tranziţiei trăia o bunicuţă săracă şi cinstită. Şi cum frîiele puterii erau prea aspre pentru mîinile ei slăbite de vreme, trebuia să lase pe cineva să conducă guvernul, măcar de ochii lumii. A încercat la început cu Făt Frumos, dar el asculta mai mult de Ileana Cosînzeana, cu care se căsătorise într-o altă poveste, decît de sfaturile înţelepte ale Bunicuţei, aşa că animalele pădurii au fost mobilizate, preţ de o mineriadă, ca să-l dea jos din jilţ, pe el şi guvernul lui, cu Năstase cu tot, care pe vremea aceea abia apucase două case. După ce dăduse de pămînt cu Petrică şi-l hrănise bine pe lup, Bunicuţa a suflat de frică şi în iaurt, aşa că următorul guvern a fost unul de tehnicieni şi de experţi în inginerii financiare, simulare a reformei, promisiuni şi angajamente pentru uzul FMI, al UE şi al altor organisme internaţionale care se încăpăţînau să creadă că liderii României chiar voiau să modernizeze ţara şi să o integreze în structurile Europei. Pentru că hora stacato şi reforma tot pe loc pe loc pe loc au exasperat în cele din urmă pe toată lumea, bunicuţa i-a lăsat pe iezii democraţi şi pe reprezentanţii societăţii civile, cu şi fără epoleţi, să-şi facă de cap preţ de un mandat electoral. Aşa, ca să vadă toată frunza şi toată iarba cum se poate alege praful de tot şi de toate cînd pleacă ea de acasă, cu treburi. În consecinţă, la următoarele alegeri, Bunicuţa a fost rechemată cu o largă majoritate de voturi, înapoi, la casa bătrînească, pentru a pune lucrurile în ordine, folosindu-se pentru dramatismul poveştii şi tema lupului hămăitor, gata să înghită toată suflarea pădurii dintr-o singură hăpăitură. Şef al guvernului a ajuns de această dată un alt ied favorit, care între timp devenise posesorul legitim al unui număr Ţ de case, unde Ţ rămîne neprecizat pînă în ziua de azi şi probabil aşa va rămîne pînă la sfîrşitul veacurilor. După ce a promis reforme la tot cartierul, a lansat o mie şi una de poveşti, strategii şi planuri, a privatizat ce mai era de privatizat, prietenii, cunoscuţii şi baronii ştiu de ce!, premierul a cam obosit, lucru remarcat şi de partenerii săi fideli din afara pădurii natale. Dacă noi nu ne-am mişcat prea tare spre Europa, Europa a dat fuga între timp pînă la graniţele noastre, cu speranţa că nu se va opri aici. Întrebări tot mai precise au început să fie puse, la care şcolerul nu prea ştia a răspunde. Aşa că Evropa, prin glasul baroanei Nicholson, a intrat în rolul ilustrului domn Marius Chicoş Rostogan, ne-a făcut loaze într-un raport oficial al Parlamentului European şi a început a ne explica cum e cu comeata! Iar ca guvernul să nu mai rămîie repetent şi anul acesta, mam'mare, mamiţa şi mamiţica au dat fuga pînă la Bruxelles să explice cum va face el reforme într-o zi cît alţii într-un an, iar pînă ce nu dă bruma pe strugurii din viile patriei, România va fi numai bună de cules, adică de integrat în UE.

Şi uite aşa, ajungem şi la episodul reformei guvernamentale despre care s-au spus tot felul de scorneli, snoave şi cimilituri. Ba că este rezultatul competiţiei dintre cele două palate, ba că ar fi o strategie pentru uz electoral, menită să-i lase mînă liberă premierului pentru organizarea campaniei de Cotroceni, ba că este mîna Europei, ba că este a Americii, ba că se ascute lupta de clasă în rîndurile PSD şi aşa mai departe, că "nainte din poveste mult mai este!

Toate, baliverne! În realitate, este vorba doar despre o banală şi atît de autohtonă bălmăjală, învîrtită în jurul cozii, brambureală şi lipsă de coerenţă politică şi administrativă, atît de caracteristice pădurii noastre tutelare. De ce ar fi fost nevoie de doi super vice prim miniştri care să coordoneze ministerele pe care chiar le conduc, plus unu-două ministere pe care oricum nu au cum să le conducă? Iată o întrebare la care doar Vrăjitorul din Oz ar putea răspunde! De ce era nevoie de un super vice prim ministru care să coordoneze ministerele coordonate sau conduse de celălalt vice-prim ministru, dar care să nu aibă nici un portofoliu? Iată o întrebare la care nici Oracolul din Delphi nu ar găsi uşor răspunsul! De ce peste doi vice-premieri care coordonează ce nu pot conduce şi conduc ce nu pot coordona, guvernul numeşte un ministru care să răspundă chipurile de implementarea reformelor necesare integrării, poate doar fata lui Roşu-Împărat să ştie a răspunde, ajutată, desigur, de gîze şi de celelalte vieţuitoare care-i sunt supuse credincioase! Cum şi de ce, pe ce considerente şi din ce motive ministerele devin peste noapte agenţii guvernamentale, iar agenţiile guvernamentale ministere, poate că doar Strîmbă Lemne să ştie a răspunde. Cît despre logica înfiinţării unei Cancelarii guvernamentale, care să ia locul fostului Secretariat General, care însă nu se desfiinţează, probabil că ne-ar putea povesti mai multe doar Regele şi Regina de Cupă, care tăiau capetele tuturor supuşilor de mai multe ori pe zi, spre mirarea şi nedumerirea noastră şi a micuţei Alice!

Românul s-a născut poet şi anume modern, suprearealist! Dar, ce zic eu modern! Nu, post-modern! Politicienii noştri sînt şi ei, desigur, români, vorba lui Caragiale, mai mult sau mai puţin oneşti! Poeţi sînt însă fie şi fără de voie, din fibră! Remanierea noastră guvernamentală, care nu schimbă prea mare lucru, dar modifică pe ici pe colo, prin părţile esenţiale, este o poemă care l-ar lăsa îngîndurat pînă şi pe Urmuz. Vorba lui, morala e simplă: Pelicanul sau Babiţa!

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb