Bursa americană a închis pe minus şedinţa de joi, continuând trendul descendent din ultimele zile. Principalii indici bursieri de pe Wall Street au resimţit puternic informaţiile publicate ieri referitoare la numărul cererilor iniţiale de ajutor de şomaj din SUA care a crescut neaşteptat săptămâna trecută, până la cel mai ridicat nivel din ultimele 6 luni, notează Reuters, citat de Hotnews.
La sfârşitul şedinţei de joi, indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat 58,88 puncte. Standard&Poor"s 500 a închis în scădere cu 5,86 puncte, în timp ce Nasdaq Composite a închis cu minus 18,36.