BURSELE DIN LUME Bursele europene continuă să fluctueze

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 7 august 2013

Bursele europene continuă să fluctueze

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au fluctuat şi ieri, după ce "Credit Agricole" SA a raportat rezultate peste aşteptări pentru trimestrul al doilea, iar "Salzgitter" AG a lansat previziuni pesimiste referitoare la rezultatele sale viitoare.

Titlurile "Credit Agricole" SA, a treia mare bancă din Franţa după valoarea de piaţă, au urcat cu 1,3%, la 7,94 euro. Banca a anunţat creşterea profitului său net în trimestrul al doilea din 2013, după vânzarea operaţiunilor neprofitabile din Grecia.

Acţiunile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă din Italia, s-au apreciat cu 3,1%, la 4,30 euro. Instituţia de credit şi-a majorat la 361 milioane de euro profitul în trimestrul al doilea, de la 169 milioane de euro în acelaşi interval din 2012.

Titlurile "Salzgitter", a doua mare companie siderurgică din Germania, au scăzut cu 10%, la 2,31 euro. Oţelăria aşteaptă pierderi brute de aproape 400 de milioane de euro pentru întregul an curent.

Acţiunile companiei britanice de telefonie "Vodafone Group" Plc au pierdut 0,4%, afişând un preţ de 197,2 pence. "Vodafone" Italia solicită despăgubiri de peste un miliard de euro de la "Telecom Italia" SpA, susţinând că aceasta din urmă a abuzat de poziţia sa dominantă de piaţă, în perioada 2008-2013. Titlurile "Telecom Italia" au consemnat un declin de 1%, la 47,54 eurocenţi.

Titlurile "Royal Bank of Scotland Group" Plc, cea mai mare bancă britanică deţinută de stat, s-au apreciat cu 0,5%, la 319,1 pence, iar cele ale creditorului ipotecar "Lloyds Banking Group" Plc au coborât cu 1%, la 74,92 pence. "Banca rea" din Marea Britanie, controlată de stat, care gestionează creditele instituţiilor salvate de la faliment, a rambursat către guvern, în primele şase luni din 2013, 1,9 miliarde lire (2,9 miliarde dolari).

La ora 16.45 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,01%, la 6.620 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,1%, la 4.055,79, DAX al Bursei din Frankfurt a scăzut cu 0,1%, la 8.387,61.

Declin în SUA

Acţinile tranzacţionate la bursele americane au scăzut ieri, în deschidere, investitorii aşteptând un discurs al preşedintelui Federal Reserve Bank of Chicago, Charles Evans, privind politica instituţiei.

Titlurile "JPMorgan Chase & Co.", cea mai mare bancă din SUA, au coborât cu 0,4%, la 55,85 dolari, iar cele ale "Citigroup" Inc., a treia instituţie americană de credit, cu 0,8%, la 52,47 dolari.

Acţiunile AMR Corp., societatea mamă a "American Airlines", s-au depreciat cu 0,2%, la 6,04 dolari. Planul de fuziune a AMR cu "US Airways Group" Inc. a primit undă verde luni, de la Comisia Europeană, care consideră că acordul dintre părţi poate merge mai departe, sub rezerva unei concesii pe care acestea s-au oferit anterior să o facă pentru rezolvarea problemelor de concurenţă. Titlurile "US Airways" au pierdut 0,2%, ajungând la 19,14 dolari.

La ora 09.54, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,2%, la 1.703,94 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,6%, la 15.521,43, Nasdaq Composite - cu 0,1%, la 3.688,45.

Scăderi în Asia

Bursele din Asia au scăzut ieri, după ce au apărut speculaţii referitoare la reducerea viitoare a programului de stimulente economice de către Federal Reserve din SUA, ca urmare a datelor pozitive privind evoluţia celei mai mari economii a lumii.

Titlurile "HSBC Holdings" Plc, cea mai mare bancă din Europa, au coborât cu 5% pe piaţa din Hong Kong, la 85,10 dolari HK, după ce, în ziua precedentă, aceasta a raportat un profit net sub aşteptări.

În acelaşi domeniu, acţiunile băncii britanice "Standard Chartered" Plc au avut o cotaţie de 182,80 dolari HK, în declin cu 0,2% comparativ cu sesiunea bursieră din ziua precedentă.

Titlurile "Sony" Corp., producător nipon de electronice, au pierdut 4,6%, ajungând la 2.039 yeni. "Sony" a respins, ieri, propunerea acţionarului Daniel Loeb de desprindere parţială a diviziei de divertisment, însă acesta din urmă a promis să continue negocierile cu societatea şi să exploreze alte opţiuni.

Acţiunile producătorului chinez de telefoane mobile ZTE Corp. au consemnat un declin de 0,1%, la 14,08 dolari HK, deşi grupul de cercetare "Canalys" a anunţat că societăţile de profil din această ţară realizează aproximativ o cincime din livrările globale de profil.

Acţiunile operatorului bursier "Japan Exchange Group" Inc. s-au depreciat cu 2,7%, la 9.650 yeni. "Credit Suisse Group" AG a îndemnat la vânzarea de titluri ale companiei.

Titlurile "Hyundai Motor" Co., cel mai mare producător auto din Coreea de Sud, au crescut cu 0,9%, la 232.500 woni. Sindicatul "Hyundai" va vota săptămâna viitoare pentru lansarea unei greve, în condiţiile în care reprezentanţii lucrătorilor nu au ajuns la un acord cu managementul în privinţa salariilor şi beneficiilor.

Acţiunile "Kia Motors" Corp., a doua mare companie auto din Coreea de Sud, au urcat cu 0,8%, la 62.800 woni.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 1%, la 14.401,06 puncte, Kospi al celei din Seul a scăzut cu 0,5%, la 1.906,62, Hang Seng al pieţei din Hong Kong - cu 1,3%, la 21.923,70.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb