Acţiunile de pe pieţele din Europa au crescut, în majoritate, vineri, în contextul reuniunii miniştrilor finanţelor din zona euro, desfăşurată în Polonia. Întrunirea a abordat modalităţi de implementare a extinderii fondului de salvare a regiunii, însă nu a fost stabilită vreo măsură.
Titlurile "ING Groep" NV, cea mai mare societate financiară din Olanda, au urcat cu 4,4%, la 5,32 euro.
Acţiunile "Lonza Group" AG, cel mai mare producător mondial de chimicale pentru companiile farmaceutice, s-au apreciat cu 4,9%, la 56,55 franci. Compania, listată în Elveţia, plănuieşte o listare secundară în Singapore.
Acţiunile E.ON AG, cea mai mare companie de utilităţi din Germania, au câştigat 3,1%, afişând un preţ de 15,70 euro. "JPMorgan Chase & Co." a modificat în sens pozitiv ratingul acordat titlurilor companiei: "overweight", de la "neutral".
Acţiunile "Barclays" Plc, a doua bancă britanică, au crescut cu 3,4%, la 163,4 pence, iar cele ale băncii elveţiene "Credit Suisse Group" AG, cu 4,8%, la 22,72 franci. În schimb, acţiunile "BNP Paribas" SA, cea mai mare bancă din Franţa, au scăzut cu 7,6%, la 28,20 euro, iar titlurile "Credit Agricole" SA, a treia bancă franceză, cu 11%, la 4,92 euro.
Indicele DAX al Bursei din Frank-furt a crescut cu 1,2%, la 5.573,51 puncte, CAC 40 al celei din Paris a scăzut cu 0,5%, la 3.031,08.
În SUA, acţiunile au urmat un curs ascencent, pe fondul optimismului privind progresul liderilor europeni în controlul crizei datoriilor din regiune.
Titlurile "Amazon.com" Inc. au urcat cu 5,5%, la recordul de 239,30 dolari, ca urmare a publicării unui raport privind creşterea încrederii consumatorilor americani. Acţiunile "Procter & Gamble" Co., producător de bunuri de larg consum, s-au apreciat cu 2,5%, la 64,33 dolari.
Indicele Dow Jones Industrial a crescut cu 0,7%, la 11.509,10 puncte, Nasdaq Composite - cu 0,6%, la 2.622,31.
În Asia, acţiunile au crescut, după anunţul de joi privind colaborarea dintre Banca Centrală Europeană (BCE) şi alte bănci centrale majore privind furnizarea de lichidităţi suplimentare în dolari către instituţiile creditoare din zona euro.
Titlurile "Samsung Electronics" Co., producător sud-coreean de electronice care obţine 20% din vânzări în Europa, au urcat cu 3,5%, la 798.000 woni. Acţiunile "Canon" Inc., cel mai mare producător mondial de aparate foto digitale, care realizează aproape o treime din vânzări în Europa, au crescut cu 4,3%, la 3.410 yeni.
Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au câştigat 1,6%, ajungând la 38,23 dolari australieni.
Acţiunile "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc., cea mai mare bancă din Japonia, au crescut cu 4,6%, la 345 yeni. Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 2,3%, la 8.864,16 puncte, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 1,9%, la 4.149,40.