Acţiunile tranzacţionate la bursele europene au fluctuat ieri, în condiţiile în care blocajul bugetar al guvernului SUA a intrat în a treia zi.
Titlurile asiguratorului britanic "Aviva" Plc au urcat cu 1,8%, la 414,9 pence. Compania a obţinut 2,6 miliarde dolari din vânzarea diviziei dale din SUA.
Acţiunile companiei petroliere britanice BP Plc au câştigat 1,8%, ajungând la 440,25 pence, după ce o instanţă din SUA a decis reconsiderarea termenilor principali ai unei înţelegeri din 2010 privind dezastrul ecologic din Golful Mexic.
Titlurile producătorului francez de ţiţei "Total" SA au coborât cu 0,5%, la 42,71 euro. La ora 17.00 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,5%, la 6.469,28 puncte, CAC 40 al celei din Paris a scăzut cu 0,4%, la 4.140,36.
În SUA, acţiunile au scăzut ieri, în deschidere, din cauza progresului nesemnificativ privind depăşirea impasului din ţară în privinţa bugetului. Titlurile băncii "Goldman Sachs Group" Inc. s-au depreciat cu 0,3%, la 158,23 dolari. "Goldman Sachs" şi două fonduri de pensii daneze investesc 2 miliarde dolari în compania de utilităţi Dong Energy.
Acţiunile "JPMorgan Chase & Co.", cea mai mare bancă americană, s-au depreciat cu 0,2%, la 51,99 dolari.
La ora 10.00, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,4%, la 1.687,01 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,5%, la 15.059,01.
În Asia, acţiunile au crescut după anunţul referitor la avansul indicelui privind industria serviciilor din China. Investitorii aşteptau, totodată, un progres în rezolvarea impasului privind bugetul SUA.
Titlurile companiei japoneze "Toshiba" Corp. au urcat cu 1,2%, la 430 yeni. Societatea vrea un pachet majoritar la consorţiul nuclear britanic "NuGen" şi urmează să decidă în acest sens până la finele anului.
Acţiunile "China Unicom Hong Kong" Ltd., operator de telefonie mobilă, s-au apreciat cu 8,4%, la 13,12 dolari HK, iar cele ale "China Telecom" Corp. - cu 7,6%, la 4,12 dolari HK. Tarifele de interconectare pentru apelurile efectuate din reţelele celor două companii către "China Mobile" Ltd. ar putea fi înjumătăţite la 0,03 yuani/minut, anunţă Economy & Nation Weekly, citând o sursă anonimă. Titlurile "China Mobile" au scăzut cu 0,7%, la 86,50 dolari HK.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a coborât cu 0,1%, la 14.157,25 puncte, Hang Seng al pieţei din Hong Kong a crescut cu 1%, la 23.214,40.