BURSELE DIN LUME Scad acţiunile băncilor din Europa, după testele de stres

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 2 august 2016

Scad acţiunile băncilor din Europa, după testele de stres

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au urmat un curs descendent ieri, în special cele din sectorul bancar, pe fondul scepticismului investitorilor cu privire la felul în care aceste instituţii vor face faţă unei eventuale crize financiare.

Aceasta este urmarea publicării, vineri seara, a rezultatelor testelor de stres derulate de Autoritatea Bancară Europeană (EBA). Potrivit EBA, "Banca Monte dei Paschi di Siena" din Italia, "Raiffeisen" Austria şi "Banco Popular" Spania sunt băncile europene cu cele mai mari probleme în privinţa capitalului

Titlurile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă din Italia, s-au depreciat cu 7,9%, la 2,02 euro, iar cele ale "Barclays" Plc din Marea Britanie - cu 2,4%, la 150,85 pence. Acţiunile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare instituţie de credit din Germania, au coborât cu 2,4%, la 150,85 euro.

Titlurile "Banca Monte dei Paschi di Siena" SpA au urcat, însă, cu 3,8%, la 0,32 euro, după ce această bancă a anunţat un plan de consolidare a finanţelor sale, care implică investitori privaţi.

Acţiunile producătorului de gaze industriale "Air Liquide" SA au coborât cu 3,4%, la 92,15 euro. Compania a anunţat scăderea profitului său în semestrul întâi.

Titlurile "Heineken" NV, al treilea producător de bere din lume, au scăzut cu 3,4%, la 81,55 euro, deşi societatea olandeză a raportat un profit operaţional peste estimări pentru primul semestru din 2016.

La ora 16.58 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a coborât cu 0,6%, la 6.685,33 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,9%, la 4.401,10.

În SUA, acţiunile au fluctuat ieri, în deschidere, investitorii analizând perspectivele de creştere a economiei americane.

Titlurile producătorului de medicamente "Pfizer" Inc. au urcat cu 0,6%, la 37,10 dolari, iar cele ale companiei de bunuri de larg consum "Procter & Gamble" Co., cu 0,2%, la 85,72 dolari. Ambele societăţi îşi publică rezultatele financiare în această săptămână.

Acţiunile producătorului american de automobile electrice "Tesla Motors" Inc. s-au depreciat cu 1,4%, la 231,58 dolari. Compania preia "SolarCity" Corp., firmă care montează panouri solare, pe 2,6 miliarde de dolari în acţiuni. Titlurile "SolarCity" au înregistrat un minus de 5,5%, la 25,24 dolari.

La ora 10.02, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,1%, la 2.170,51 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,2%, la 18.405,23.

Cele mai multe dintre acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au crescut ieri, în condiţiile în care este tot mai puţin aşteptată o reducere a dobânzii cheie în SUA.

Titlurile "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc., cea mai mare bancă din Japonia, au urcat cu 4,3%, la 544,6 ynei, iar cele ale "Commonwealth Bank of Australia" - cu 0,8%, la 77,98 dolari australieni.

Acţiunile "Sony" Corp., producător nipon de electronice, au câştigat 1,7%, atingând 3.339 yeni, după ce acesta a raportat, în mod surprinzător, un profit de 21,2 miliarde de yeni pentru trimestrul aprilie-iunie 2016. Analiştii anticipau o pierere de 39 miliarde de yeni.

În schimb, titlurile rivalului "Panasonic" Corp. au scăzut cu 7%, la 940,7 yeni. Compania a raportat un profit sub aşteptări pentru trimestrul încheiat în iunie.

Acţiunile "Fosun International" Ltd. din China au pierdut 0,4% pe piaţa din Hong Kong, atingând 10,10 dolari HK. Grupul vrea să facă o investiţie de până la 236 milioane de euro banca portugheză "Millennium bcp".

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a urcat cu 0,4%, la 16.635,77 puncte, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 0,5%, la 5.587,39.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb