Bursele europene se redresează

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 noiembrie 2007

Bursele europene se redresează

Acţiunile listate la bursele din Europa au urmat un curs ascendent ieri, cele mai mari câştiguri înregistrându-le titlurile companiilor de asigurări şi miniere, investitorii concentrându-se pe perspectivele câştigurilor acestora.

Acţiunile "Swiss Reinsurance" Co., cel mai mare reasigurator din lume, au urcat cu 2%, la 103,8 franci elveţieni. În trimestrul al treilea, profitul companiei a scăzut cu 5%, la 1,47 miliarde de franci elveţieni (1,28 miliarde de dolari). Analiştii aşteptau, însă, şi mai puţin: 1,13 miliarde de franci.

Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au urcat cu 2,5%, la 1.742 pence, după ce preţul cuprului s-a înscris pe un trend crescător. Acţiunile "Rio Tinto Group", numărul trei mondial pe acest segment, au crescut cu 2,3%, la 4.294 pence.

Acţiunile companiei suedeze "Ericsson" AB, cel mai mare producător mondial de reţele de telefonie fără fir, au urcat cu 1,7%, la 19,34 coroane suedeze. Analiştii de la "Goldman Sachs" şi-au modificat în sens pozitiv recomandarea pentru titlurile companiei: "cumpără", de la "neutru".

Acţiunile "Bayerische Motoren Werke" AG (BMW) au scăzut cu 4,4%, la 42,85 euro. Cel mai mare producător mondial de autoturisme de lux, şi-a majorat cu 78% profitul în trimestrul al treilea din 2007, la 803 milioane de euro (1,17 miliarde de dolari) ori 1,22 euro/acţiune. Însă, profitul brut a fost de 765 milioane de euro, iar analiştii aşteptau 890 milioane de euro.

Titlurile "Puma" AG, al doilea producător european de echipament sportiv, au crescut cu 2,8%, la 295 euro. Compania germană a raportat o creştere de 2,3% a câştigurilor sale în trimestrul al treilea, ca urmare a extinderii reţelei de magazine. Profitul net al "Puma" a însumat 89,1 milioane de euro (129,2 milioane de dolari) ori 5,57 euro/acţiune, comparativ cu 87,1 milioane de euro sau 5,39 euro/titlu în trimestrul al treilea din 2006. Piaţa estima doar 86,6 milioane de euro.

Titlurile "InterContinental Hotels Group" Plc au scăzut cu 2%, la 1.029 pence. Deţinătorul hotelurilor "Holiday Inn" şi "Crowne Plaza" şi-a micşorat profitul în trimestrul al treilea: 63 milioane de lire sterline (131 milioane de dolari), faţă de 162 milioane de lire anul trecut.

Indicele FTSE 100 al Bursei din Londra a crescut cu 0,7%, la 6505,50 puncte, DAX al celei din Frankfurt - cu 0,6% la 7855,23, iar CAC 40 al pieţei din Paris - cu 0,5%, la 5714,86 puncte.

Cresc acţiunile producătorilor de petrol din SUA

Acţiunile tranzacţionate la bursele din SUA au crescut ieri, în deschidere, în baza perspectivelor privind câştigurile companiilor energetice şi IT.

Acţiunile "Exxon Mobil" Corp., cea mai mare companie petrolieră din SUA, au urcat cu 73 de cenţi, la 88,39 dolari, după ce preţul ţiţeiului a depăşit 96 de dolari barilul. Titlurile "ConocoPhillips", numărul trei din Statele Unite (în domeniu), au câştigat 1,07 dolari, stabilind un curs de 84,99 dolari.

Acţiunile "Google" Inc., deţinătorul celui mai utilizat motor de căutare pe Internet, au crescut cu 12,30 dolari, la 737,95 dolari. "Sanford C. Bernstein & Co." şi-a modificat în creştere estimarea de preţ pentru titlurile "Google" pe 12 luni: 850 de dolari, de la 720 de dolari.

Indicele Standard & Poor"s 500 a crescut cu 0,5% la ora 9:37 a.m., pe piaţa din New York, ajungând la 1.509,56 puncte. Dow Jones Industrial Average a urcat cu 0,4%, la 13.591,85, iar Nasdaq Composite - cu 0,6%, la 2.810,45.

"Samsung" şi "LG Electronics" - vedetele burselor din Asia

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au crescut ieri, pentru prima oară în ultimele trei zile, după ce "Samsung Electronics" Co. şi "LG Electronics" Inc. s-au aliat într-un proiect care presupune crearea unui sistem gratis de operare în domeniul telefoniei mobile.

Acţiunile "Samsung Electronics" au crescut cu 3,8%, la 548.000 woni, iar "LG Electronics" - cu 8,9%, la 98.000 woni. Cele două companii, cei mai mari producători de telefonie mobilă din Asia, sunt părţi ale Open Handset Alliance, grup înfiinţat de societatea americană "Google" Inc. Alianţa urmăreşte să dezvolte software gratis pentru telefoanele mobile.

Acţiunile "Hyundai Steel" Co., al doilea producător siderurgic din Coreea de Sud, au crescut cu 1,4%, la 89.500 woni. Profitul net al companiei a crescut la 102 miliarde de woni (113 milioane de dolari) în trimestrul al treilea din 2007, de la 97,8 miliarde de woni în acelaşi interval din 2006.

Acţiunile "Nippon Steel" Corp., al doilea producător mondial de oţel, au urcat cu 3,5%, la 738 yeni. Titlurile "Sumitomo Metal Industries" Ltd., al treilea producător de oţel din Japonia, au urcat cu 0,8%, la 527 yeni.

Acţiunile "PetroChina" Co., cel mai mare producător de petrol din China, au coborât cu 2,8% pe piaţa din Hong Kong, la 17,50 dolari HK. "Bear Stearns" şi-a modificat în sens negativ ratingul pentru acţiunile companiei: "underperform", de la "peer perform".

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 0,1%, la 16.249,63 puncte. Hang Seng al pieţei din Hong Kong a crescut cu 1,7%, la 29.438,13 puncte. Au mai crescut pieţele din Australia (+0,7%), Coreea de Sud (+2%), Singapore (+0,4%), Thailanda (+1,5%), Malaieza (+0,3%), Indonezia (+1,1%) şi Pakistan (+1,1%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb