Bursele europene au revenit pe creştere ieri, pe fondul scăderii numărului de decese provocate de coronavirus în Franţa şi Italia.
• London Stock Exchange
- Titlurile Rolls-Royce Plc, al doilea mare producător mondial de motoare pentru avioane, s-au apreciat cu 16,6% la ora locală 14.25, atingând 293,40 pence. Compania a anunţat că are o lichiditate de 6,7 miliarde de lire sterline (8,23 miliarde de dolari).
- Acţiunile grupului bancar HSBC Holdings Plc au câştigat 5,3%, atingând 418,05 pence la ora 14.27, deşi agenţia de evaluare Fitch Ratings a modificat în sens negativ perspectiva asociată ratingului acestuia, din cauza deteriorării condiţiilor economice. Acum, perspectiva este "negativă", faţă de "stabilă", anterior.
- Indicele FTSE 100 a urcat cu 2,4%, la 5.544,27 puncte la ora 14.33.
• Euronext Paris
- Titlurile companiei auto franceze Peugeot SA au crescut cu 6,3%, la 12,56 euro la ora 15.19, cele ale rivalei Renault SA - cu 12%, la 17,70 euro. Sectorul auto global se confruntă în 2020 cu o criză masivă, dar îşi va arăta din nou rezilienţa, potrivit Organizaţiei Internaţionale a Constructorilor de Automobile (OICA), forul mondial al industriei de profil.
- Acţiunile companiei petroliere Total SA au consemnat un plus de 0,7%, la 33,75 euro la ora 15.22, deşi cotaţiile de pe piaţa ţiţeiuui erau în declin.
- Indicele CAC 40 a crescut cu 3,8%, la 4.313,37 puncte la ora 15.23.
• Deutsche Börse
- Titlurile producătorului auto german Bayerische Motoren Werke AG (BMW) s-au apreciat cu 5,9%, la 47,37 euro la ora 15.23, cele ale rivalului Daimler AG - cu 8,3%, la 26,54 euro, în baza speranţelor care privesc viitorul industriei de profil.
- Indicele DAX a urcat cu 5%, la 10.002,09 puncte la ora 15.25.
• New York Stock Exchange
Bursele americane au urmat un curs pozitiv ieri dimineaţă, în baza semnalelor de reducere a numărului de decese cauzate de pandemia de coronaviruss.
- Acţiunile Hexcel Corp., companie de tehnologie a materialelor compozite, au coborât cu 1,6%, la 31,07 dolari la ora 09.57, însă cele ale Woodward Inc., societate producătoare de componente pentru aeronave şi pentru sectorul industrial, au urcat cu 6,9%, la 54,78 dolari. Cei doi furnizori ai producătorului american de avioane Boeing Co. şi-au anulat planul de fuziune din cauza prăbuşirii cererii în contextul pandemiei de coronavirus.
- În situaţia menţionată, titlurile Boeing au crescut cu 6,6%, la 132,40 dolari la ora 09.59.
- La ora 09.59, indicele S&P 500 s-a apreciat cu 4,7%, la 2.604,91 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 4,9%, la 22.074,35.
• Nasdaq
- Acţiunile producătorului de maşini electrice Tesla Inc. au înregistrat un plus de 7,6%, la 516,38 dolari la ora 10.00. Tesla concediază sute de angajaţi cu contracte temporare ai fabricilor de automobile şi baterii din Statele Unite, unde activităţile sunt oprite ca urmare a restricţiilor impuse de autorităţi din cauza pandemiei de coronavirus, potrivit declaraţiilor unor salariaţi citaţi de CNBC.
- Indicele Nasdaq Composite s-a apreciat cu 4,6%, la 7.711,75 puncte la ora 10.02.
• Hong Kong Stock Exchange
Bursele din Asia au crescut ieri, în contextul în care o reuniune programată să aibă loc între Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi aliaţii săi a fost amânată.
- În situaţia dată, acţiunile producătorului chinez de petrol PetroChina Co. au înregistrat un plus de 3,1%, la 2,98 dolari HK, cele ale China Petroleum & Chemical Corp. - de 2%, la 4,01 dolari HK.
- Indicele Hang Seng a urcat cu 2,2%, la 23.749,12 puncte.
• Tokyo Stock Exchange
- Acţiunile NTT Docomo Inc., principalul operator de telefonie mobilă din Japonia, s-au apreciat cu 6,8%, la 3.369 yeni, cele ale rivalului KDDI Corp. - cu 5,8%, la 3.278 yeni. Sectorul informaţiilor şi telecomunicaţiilor este stimulat de cererea în creştere de date, în condiţiile în care tot mai multe persoane lucrează de acasă din cauza pandemiei de coronavirus.
- Titlurile operatorului de telefonie mobilă SoftBank Corp. au câştigat 7,6%, afişând un preţ de 4.016 yeni.
- Indicele Nikkei 225 a crescut cu 4,2%, la 18.576,30 puncte.
Pieţele din China au fost închise ieri (sărbătoare naţională).