BVB Debut "verde" de săptămână, la bursa noastră

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 22 august 2023

Debut "verde" de săptămână, la bursa noastră

Tranzacţii de 63 milioane lei, sub media zilnică a anului

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut creşteri pe linie în sesiunea de tranzacţionare de ieri, mişcare apărută după scăderile de săptămâna trecută. Indicele compozit BETPlus a urcat cu 1,36%, la 1.919 puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 0,57%, până la 2.395 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la circa 63 milioane de lei, sub cea din şedinţa anterioară, de 85 milioane de lei, în condiţiile în care prin piaţa "deals" nu a fost realizat niciun schimb.

Brokerii de la Prime Transaction au scris, în raportul lor zilnic: "Debut de săptămână cu evoluţii pozitive pentru toţi indicii BVB. Creşterile au fost cuprinse între 0,18% pentru BETAeRO şi 1,38% în cazul indicelui BET. Valoarea tranzacţiilor a fost de 12,75 milioane euro, sub media anului curent (...). Din cadrul indicelui BET, doi emitenţi s-au apreciat cu peste un procent: Banca Transilvania (TLV), 5,74% şi Transelectrica (TEL), 2,72%. La polul opus, notăm evoluţiile societăţilor: TeraPlast (TRP), -3,58%, MedLife (M), -1,46% şi Conpet (COTE), -1,37%".

În piaţa "regular", topul tranzacţiilor a fost condus de acţiunile Fondul Proprietatea (FP), ce au cumulat schimburi de 12,1 milioane lei, titlurile FP încheind ziua în creştere cu 0,83%, la preţul unitar de 1,934 lei.

Acţiunile Banca Transilvania (TLV) s-au apreciat până la preţul de 20,46 lei, pe fondul unor tranzacţii de 11,2 milioane de lei.

Pe poziţia a treia în topul rulajului s-au situat titlurile BRD-Groupe Societe Generale (BRD), ce au urcat cu 0,29%, până la preţul de 13,64 lei, în condiţiile unei valori a tranzacţiilor de 9,5 milioane de lei.

Acţiunile OMV Petrom (SNP) au crescut cu 0,29%, până la preţul de 0,515 lei, pe fondul unor schimburi de 5,7 milioane de lei.

Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,28%, până la 959 de puncte, în vreme ce iIndicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, a avut un avans de 0,39%, la 49.144 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1."UCM Reşiţa" (UCM): +12,44%

2. "BRK Financial Group" (BRK): +8,75%

3. "Banca Transilvania" (TLV): +5,74%

4. "Comelf" (CMF): +4,00%

5. "Socep" (SOCP): +3,92%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Condmag" (COMI): -10,00%

2. "Artego" (ARTE): -9,47%

3. "Societatea de Construcţii Napoca" (NAPO): -4,85%

4. "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (EFO): -4,76%

5. "Prefab" (PREH): -4,46%

Opinia Cititorului ( 26 )

  1. Andrei, TLV a fost artificial ridicat. Tichetele erau prea mari si prea rapid se executau sa fi fost investitori retail. Institutionalii nu ar fi riscat so faca cu 5 saptamini inainte de finalul trimestrului cand au de marcat la piata sa dea "bine". Cum adica intrun mwdiu economic super incert: sistemul fiscal, guvernele discutand supra taxarea bancilor vine TLV cu +5%? Scuzele ca pe 25 vor raporta rezultate bune nu sunt plauzibile. Nu stim cat va dura razboiul, inflatia etc...

    1. Nu vor scăpa băncile de suprataxa PSDista!!!! Daca nu acum, la sfârșit de an în ultima zi și noaptea ca hoții! Așa au făcut și cu companiile din energie anul trecut!!!

      Tocmai ca acum este momentul sa intri pe TLV cand mediul economic este incert. Acum intra curajosii si atunci cand totul este bine intra ceilalti care aduc un superprofit curajosilor. Unde vreti sa mai scada pretul TLV cand are un asa profit.Tendinta e pe crestere pt ani buni de acum incolo

      TLV este o banca serioasa, bine capitalizata care a acordat actiuni gratuite si dividende in fiecare an, dobanzile vor ramane ridicate pentru cativa ani ceea ce inseamna un profit bun pt TLV unde multe credite sunt cu dobanda variabila si au fost acordate cand IRCC era sub 2.

      Suprataxa daca va fi nu cred ca va lua foarte mult din profitul bancilor(vezi cazul Italiei). La fel bagau unii panica si in cazul PETROM si au vandut la 0.39-0.4 

      Noua nu ne plac actiunile TLV la 20 lei. Noi vrem TRP la 1.2 lei, Electrica la 15 lei si TGN la 330 lei (inainte de actiuni gratuite)!

      Nu vrem actiuni cu randamente de peste 10%. Noi vrem actiuni cu randamente de 1-2%!

      Rezultatele bune nu sunt o scuza pentru cresterea pretului actiunii. Cand sunt rezultate bune pretul trebuie sa scada ca sa cumparam si noi astia care am vandut la 19

      IRCC pentru T3 este de 5,94%

      Noi vedem ca este artificia ridicat pretul,intrebarea este cine trebuie sa vada se fac ca nu vad.

      Tocmai ce TLV au emis niste obligatiuni in eur si trebuie sa dea bine la cifre....capitalizare....știu ei ..... 

      Nu aprindem inca artificii! Mai asteptam pana la 30 lei!

      Noi investitorii vrem sa cumparam scump si sa vindem ieftin!

    De ce ati sters comentariul despre hotii de la BRK?

    1. am apucat sa vad. poti sa imi spui despre ce era vorba? cu cuvinte frumoase sa nu se stearga, mersi

      pana iti raspunde, rezum eu ca am vazut si eu comentariul si am verificat... conducerea BRK Monica Ivan, Razvan Rat, membrii CA au vandut intr-o veselie actiuni inclusiv si inainte de publicarea rezultatelor... o vanzare a fost in adancime... a dus pretul de la 0.135 la 0.13. ASF-ul tace.

      pai stai putin, si care e problema? adica ce anume nu e legal? aveau perioada de restrictie 30 zile inainte de publicare?

      ref la vanzarea in adancime...care e problema? sunt incepator explica-mi 

      tu ca director general vinzi actiunile proprii companii si duci pretul la minim dupa publicarea rezultatelor - ce mesaj transmiti investitorilor? care e siguranta noastra ca nu a vrut sa panicheze piata sa duca pretul si mai jos ca apoi sa le rascumpere? perioada aia restrictionata de 30 zile cand a inceput la BRK? ce-s cu vanzarile alea pe 12,13,14 iulie la varf? Adica conducatorii companiei nu stiau vrei sa zici deja ca rezultatele o sa fie praf la semestru si au vandut la varf - 0.17? Si dupa pretul cade accidental... hai ca nu ne-am nascut toti prosti cum ar crede Monica Ivan

    TLV -1.08%... ce sa intamplat? Market-maker-ul nu are muschi si azi? Mai vreti alt argument ca se umfla pretul TLV artificial? Hai curajosii care ieri trambitau doar laude pentru TLV... nu conteaza ca o sa aiba super-rezultate la semestru... este intotdeauna vorba despre ce urmeaza... vine o schimbare radicala a sistemului fiscal nu uitati...

    1. Ce s-a intamplat

      Nu te enerva! Astia care au cumparat la 19 o sa-ti vanda tie la 25 lei

      mie cu siguranta nu o sa-mi vanda... algoritmii care o sa duca pretul la 25 o sa le vanda oamenilor mai putini informati privind ce se intampla de fapt.

      nu, tie o sa iti vanda la 30. atat timp cat exista investitori care nu cred ca o actiune va mai creste, mai este spatiu de crestere. doar atunci cand toti devin convinsi ca va creste, pretul o ia in jos ;)

      In acest moment TLV are -0.39% Ce-i cu manipularea asta grosolana!

      Alo, ASF ul doarme?

      Nu vedeti cum manipuleaza astia actiunea cu 0.39%? 

    Birta,Stănean&asociații sunt încă la fileu la TRP....servesc în curănd ași la 0,40

    Marfă multă vor avea și la 0,30,deci nu vă grăbiți a lua. 

    Se va cănta prohodul la TRP????Va fi mortul TRP regretat???? 

    Eu una voi fi lipsită și mi voi aduce aminte de comunicatele cu bio degradabilul TRP marca Birta.

    Domnul să odihnească TRP în pace. 

    1. Stai ca o sa vina astia de la Raiffeisen si o sa-ti zica ca nu vezi tu bine )))

      Mie mi plac "citatele" și copy paste urile lui Birta.Și ea și Stănean au cam absentat în ultima vreme cu logoreea izbănzilor la bijuteria TRP.Să vedem odată listată la bursa din Niger dacă volumele vor crește.Eu zic că Birta și Stănean vor înregistra volume mai mari la BVB dacă vănd la 0,40 și și mai mari la 0,35.

      Azi erau 120 de ordine de cumpărare în piață.Și încă e bine.Momentan TRP nu a murit,e doar în stare biodegradabilă,apoi urmează amputarea și lupta cu dizabilitatea. 

      Partea proasta, NN are 12% din TRP

      Vor marca pierderi importante la TRP,dar vor recupera din dețineri mai inspirate.

      Și poate vor vinde acum căt mai ține Birta și asociații prețul la 0,45....că 0,40 e aproape 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb