BVB Depreciere de 13,66% pentru cotaţia "Oltchim"

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 7 aprilie 2011

Depreciere de 13,66% pentru cotaţia "Oltchim"

Acţiunile combinatului chimic "Oltchim" Râmnicu Vâlcea (simbol OLT) au consemnat, ieri, o depreciere de 13,66%, la 0,397 lei/titlu, aceasta fiind prima scădere după cinci şedinte consecutive de creştere. Ieri, au fost tranzacţionate 2,15 milioane de acţiuni OLT, la preţuri cuprinse între 0,3909 lei şi 0,4495 lei/titlu.

Deprecierea de ieri vine după ce, marţi, societatea de investiţii financiare "Oltenia" (SIF5) şi-a vândut, pe piaţa Deal a BVB, deţinerea la "Oltchim". În total, marţi, a fost transferat 8,8% din capitalul social al combinatului chimic în cinci tranzacţii pe piaţa Deal, în valoare de 13,59 milioane de lei (3,31 milioane de euro).

"Oltchim" are o capitalizare bursieră de 136,18 milioane de lei, potrivit preţului de 0,39 de lei/acţiune înregistrat în şedinţa bursieră de ieri. Statul deţine prin Ministerul Economiei 54,7% din acţiunile OLT, iar PCC SE are o participaţie de 12,15%.

Guvernul a anunţat, pe 22 februarie, anul acesta, că a demarat procedurile pentru privatizarea combinatului urmând ca, în cursul acestui an, să fie achiziţionate serviciile de consultanţă pentru vânzarea companiei.

Preţul acţiunilor "Fondul Proprietatea" a stagnat, ieri, la 0,6085 lei/titlu, fiind tranzacţionate, în total, 12,51 milioane de titluri. Preţurile de schimb au oscilat între 0,6085 de lei şi 0,6095 de lei/titlu. Valoarea schimburilor a fost de 7,62 milioane de lei.

Fondul Proprietatea a cerut deschiderea insolvenţei împotriva World Trade Center Bucureşti (WTCB), la care deţine 19,9% din acţiuni, pentru recuperarea unei creanţe de circa 40 de milioane de euro.

Valoarea tranzacţiilor încheiate, ieri, la BVB, a fost de 33 milioane de lei.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni de la BVB, a înregistrat o apreciere de 0,71%, la 5.951,44 puncte, în timp ce indicele compozit al pieţei, BET-C, a consemnat o creştere de 0,62%, la 3.569,61 puncte.

BET-FI, care indică evoluţia societăţilor de investiţii financiare (SIF-uri) şi a Fondului Proprietatea, a crescut cu 1,05%, la 26.971,49 puncte, iar indicele BET-NG, al companiilor energetice de la BVB, a reflectat o apreciere de 0,7%, la 836,48 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb