BVB Indicii, în creştere, pe fondul unei lichidităţi de 5,3 milioane euro

ANDREI STAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 28 iulie 2016

Indicii, în creştere, pe fondul unei lichidităţi de 5,3 milioane euro

Ovidiu Dumitrescu, Tradeville: "Creşterile - pe fondul unor evoluţii pozitive în prima parte a şedinţei din pieţele vest-europene"

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri în urcare, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacţionare de 23,73 milioane de lei (5,31 milioane euro), mai mare decât marţi.

Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct, Tradeville, ne-a declarat: "Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti au încheiat ziua (de ieri, n.r.) în teritoriu pozitiv, pe fondul unor evoluţii pozitive în prima parte a şedinţei de tranzacţionare din pieţele vest-europene. Indicele BET a câştigat 1,08% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între +0.49% (BET-NG) şi +1,08% (BETPlus). Valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni de pe piaţa reglementată a fost de 5 milioane de euro, mult sub media de 7 milioane euro înregistrată de la începutul anului. Cel mai mare avans pe segmentul principal l-au înregistrat acţiunile Aerostar S.A. (ARS), cu +8.08%, pe fondul unui volum care a fost mult peste valoarea medie înregistrată pentru acest titlu în ultima jumătate de an, în timp ce din cadrul indicelui BET preţul titlurilor Banca Transilvania S.A. (TLV) a avut cea mai bună evoluţie (+3,25%), în condiţiile în care volumele tranzacţionate au fost aproape de media ultimelor 6 luni. Cea mai mare scădere pe piaţa reglementată au înregistrat-o astăzi (ieri, n.r.) acţiunile Societatea de Construcţii Napoca S.A. (NAPO), cu -13,76%, pe fondul unui volum foarte mic în termeni absoluţi, dar mult peste media perioadei. Din cadrul indicelui BET, cea mai slabă evoluţie a zilei (de ieri, n.r.) au marcat-o titlurile Fondul Proprietatea S.A. (BVB, +0,13%), valorile pe piaţa regular fiind uşor peste media ultimelor 6 luni pentru acest simbol".

Raportul zilnic realizat de firma de brokeraj Prime Transaction punctează: "Indicii au crescut din nou (ieri, n.r.), de data aceasta într-un ritm mai alert decât în primele două zile ale săptămânii. BET s-a apreciat cu 1,08%, după ce mai multe acţiuni din componenţa sa au înregistrat creşteri consistente de preţ. Banca Transilvania (TLV) s-a apreciat cu 3,25%, Transelectrica (TEL) cu 1,57%, BRD - Groupe Societe Generale (BRD) cu 1,13%, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) cu 1,25%, iar Transgaz (TGN) cu 1,06%. Două dintre SIF-uri au avut la rândul lor creşteri mari de preţ: SIF Banat Crişana (SIF1), +2,82% şi SIF Transilvania (SIF3), +2,13%. Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a totalizat 5,1 milioane de euro, la acestea adăugându-se tranzacţii de 172 mii de euro cu certificate".

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile TLV, simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 4,17 milioane de lei. Preţul de închidere al transferurilor cu titluri TLV a fost de 2,225 lei/unitate.

Acţiunile "Fondul Proprietatea" (FP) au crescut cu 0,13%, la 0,782 lei/unitate, în urma unui rulaj de 3,48 milioane de lei.

Tot ieri, au fost schimbate titluri TGN de 2,52 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 285 lei/unitate.

Pe piaţa "deal" au fost înregistrate, în total, şase tranzacţii.

Patru dintre acestea, care au însumat 3,34 milioane lei, au fost realizate cu titluri "Romgaz" (SNG), la preţul unitar de 22,8 lei, în urcare cu 0,44%.

De asemenea, au fost încheiate două tranzacţii "deal" cu titluri TGN, totalizând 1,41 milioane de lei, în creştere cu 0,71%, la preţul 284 lei/acţiune.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a sporit cu 1,08%, iar indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a apreciat cu 0,87%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 1,03%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,83%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb