BVB O treime din lichiditate, înregistrată pe piaţa "deal"

A. I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 13 iulie 2017

O treime din lichiditate, înregistrată pe piaţa "deal"

BET-FI, singurul indice în scădere

Aproximativ 33% din volumul tranzacţionat în şedinţa de miercuri, de 45,07 milioane lei, a fost realizat prin trei tranzacţii efectuate pe piaţa "deal", ce au însumat 14,75 milioane de lei.

Cea mai importantă dintre acestea, de 9,87 milioane lei, a fost realizată cu titluri "Banca Transilvania" (TLV), la preţul unitar de 2,84 lei, cotaţia emitentului scăzând cu 2,41%.

A mai fost încheiat un transfer "deal" cu titluri "Romgaz" (SNG), în valoare de 2,72 milioane de lei, la preţul 27,2 lei/acţiune, în stagnare.

De asemenea, a fost înregistrată o tranzacţie de 2,16 milioane lei, cu acţiuni "SIF Banat Crişana" (SIF1), care a fost încheiată la preţul unitar de 1,96 lei.

Şedinţa de tranzacţionare de la mijlocul săptămânii a încheiat în teritoriul pozitiv, singurul indice ce a înregistrat o scădere a fost BET-FI, care s-a depreciat cu 0,15%.

Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct Tradeville, a comentat: "Majoritatea indicilor Bursei de Valori Bucureşti au încheiat ziua într-o uşoară creştere, pe fondul unei evoluţii puternic pozitive în prima parte a zilei la nivelul burselor occidentale. Indicele BET a câştigat 0,17% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între -0,15% (BET-FI) şi +0,65% (BET-NG). Valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni de pe piaţa reglementată a fost de 9,57 milioane euro, sub media de 11,13 milioane euro înregistrată de la începutul anului.

Cel mai mare avans pe segmentul principal, în afara indicelui BET, l-au înregistrat acţiunile Oltchim (OLT) cu +7,93% pe fondul tranzacţionării unui volum de acţiuni aflat mult peste media ultimului semestru (al patrulea din ultimele 6 luni), în timp ce din cadrul indicelui BET preţul titlurilor OMV Petrom (SNP) a avut cea mai bună evoluţie (+1,66%), în condiţiile în care pe acest simbol s-a tranzacţionat un volum de acţiuni aflat sub media ultimelor şase luni. Cea mai mare scădere pe piaţa reglementată au înregistrat-o astăzi (n.r. ieri) acţiunile Mecanică Fină (MECE) cu -5,88%, volumul tranzacţionat fiind mic în termeni absoluţi dar peste media ultimului semestru. Din cadrul indicelui BET cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o titlurile Conpet (COTE, -0.97%) pe fondul unui volum mic în valoare absolută şi aflat sub media ultimelor şase luni."

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile SNG Romgaz, simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 11,15 milioane de lei. Preţul de închidere al transferurilor cu titluri SNG a fost de 27,3 lei/unitate, în creştere cu 0,37% faţă de şedinţa anterioară.

Acţiunile TLV au încheiat şedinţa de tranzacţionare în scădere cu 0,34%, la preţul de 2,9 lei/titlu, în urma unui rulaj de 6,63 milioane de lei.

De asemenea, au fost schimbate titluri "Digi Communications NV" (DIGI) de 5,03 milioane de lei. Cotaţia DIGI s-a depreciat cu 0,76%, ultimul preţ de tranzacţionare fiind de 39,4 lei/acţiune.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit acţiunilor "Fondul Proprietatea" (FP), cu un rulaj de 1,39 milioane de lei. Preţul acţiunii FP a închis la 0,868 lei/titlu, în coborâre cu 0,23%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Oltchim" (OLT): +7,93%

2. "Transilvania Construcţii" (COTR): +4,58%

3. "Cemacon" (CEON): +3,87%

4. "Zentiva" (SCD): +2,29%

5. "Prebet" (PREB): +2,18%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Mecanică Fină" (MECE): -5,88%

2. "Bucovina-Club de Munte" (BCM): -1,37%

3. "Conpet" (COTE): -0,97%

4. "Nuclearelectrica" (SNN): -0,89%

5. "Transelectrica" (TEL): -0,87%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb