BVB Plus de +5,94% al acţiunilor "Patria Bank"

MINA IRINA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 14 iulie 2017

Acţiunile "Patria Bank" (PBK) s-au apreciat cu 5,94% (0,107 lei/unitate) cel mai mult de la Bursa de Valori Bucureşti, ieri, în prima zi când simbolul bursier al băncii s-a modificat, după fuziunea cu Banca Comercială Carpatica.

Aprecierea vine după două zile de suspendare de la tranzacţionare, în perioada 11-12 iulie 2017.

Opt dintre indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri în depreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacţionare de 21,83 milioane de lei (4,78 milioane euro), mai mare decât marţi (45,07 milioane lei).

Raportul zilnic realizat de compania de brokeraj Prime Transaction subliniază: "Piaţa a trecut pe minus astăzi (ieri, n.r.), cu scăderi foarte mici ale indicilor, până la -0,40% în cazul BET-FI. Indicele fondurilor de investiţii a fost afectat de scăderea de 1,04% a cotaţiei Fondului Proprietatea (FP), SIF-urile având variaţii de preţ mult mai mici. Alte acţiuni cu evoluţii slabe au fost cele ale Conpet (COTE), -1,47%, Medlife (M), -1,10% şi Nuclearelectrica (SNN), -1,05%. Valoarea tranzacţiilor a scăzut din nou, fiind tranzacţionate acţiuni de doar 4,7 milioane de euro, aproape 100% din tranzacţiile la nivelul întregii pieţe".

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "Banca Transilvania" (TLV), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 4,18 milioane de lei. Cotaţia TLV a stagnat la preţul de 2,9 lei/unitate.

Acţiunile FP au scăzut cu 1,04%, la 0,859 lei/unitate, în urma unui rulaj de 2,18 milioane de lei.

Tot ieri, au fost schimbate titluri "BRD Groupe Societe Generale" (BRD) de 2,17 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 14,2 lei/unitate, în apreciere cu 0,14%.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit acţiunilor "MedLife" (M), cu un rulaj de 1,86 milioane de lei. Cotaţia M a coborât cu 1,1%, la preţul de 36 lei/unitate.

Pe piaţa "deal" au fost realizate, două tranzacţii, însumând 3,55 milioane lei cu titluri "Romgaz" SNG, la preţul unitar de 27,2 lei, cotaţia emitentului coborând cu 0,37%.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide treisprezece acţiuni, a coborât cu 0,13%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 34 de acţiuni de la BVB, a înregistrat o scădere de 0,13%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborât cu 0,11%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a înregistrat o scădere de 0,24%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Patria Bank" (PBK): +5,94%

2. "Uamt" (UAM): +5,1%

3. "Biofarm" (BIO): +1,99%

4. "Altur" (ALT): +1,56%

5. "Rompetrol Rafinărie" (RRC): +1,18%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Armatura" (ARM): -4,31%

2. "Cemacon" (CEON): -1,69%

3. "Oltchim" (OLT): -1,66%

4. "Conpet" (COTE): -1,47%

5. "MedLife" (M): -1,1%

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb