BVB SI RASDAQ SIF-urile şi Impact, cele mai spectaculoase evoluţii, săptămâna trecută

OCTAVIAN RADU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 2 decembrie 2013

SIF-urile şi Impact, cele mai spectaculoase evoluţii, săptămâna trecută

BET-FI a avansat, săptămâna trecută, cu 6,6%

"Impact", în creştere cu 52%, în ultimele cinci şedinţe

Indicii Bursei de Valori Bucureşti s-au apreciat săptămâna trecută, în special pe seama declaraţiilor vicepreşedintelui ASF, Mircea Ursache, care intenţionează să modifice pragul de deţinere la SIF-uri şi la BVB, după cum ne-au declarat brokerii.

Astfel, indicele indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) şi "Fondul Proprietatea" (FP), a crescut, săptămâna trecută, cu 6,6%, până la valoarea de 30.513 puncte.

Indicele BET-XT, al primelor 25 de societăţi de la BVB, inclusiv SIF-urile, a avansat, în aceeaşi perioadă, cu 3,7%, până la valoarea de 583 puncte, iar indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, s-a apreciat cu 2%, ajungând la 6.335 puncte.

Brokerii remarcă interesul de săptămâna trecută pentru SIF-uri şi creşterea fulminantă a dezvoltatorului imobiliar "Impact Developer&Contractor" (IMP), care a avansat, în acest interval, cu 52%.

Rareş Nilaş, "BT Securities": "SIF-urile - vedetele săptămânii"

Este evident că vedetele săptămânii au fost SIF-urile în urma anunţurilor privind modificarea pragului, consideră Rareş Nilaş, director general al BT Securities.

Domnia sa consideră că restul pieţei a evoluat în nota obişnuită, existând totuşi o creştere a lichidităţii, generată în primul rând de tranzacţiile cu acţiuni SIF.

Directorul general al BT Securities ne-a mai spus că începe să se simtă sfârşitul de an şi că, dacă nu apar surprize, nu vom asista la evoluţii surprinzătoare în perioada următoare.

Marcel Murgoci, "Estinvest": "Impact - cel mai interesant emitent, săptămâna trecută"

Marcel Murgoci, directorul de operaţiuni "Estinvest", consideră că cel mai interesant emitent în această săptămână a fost Impact Developer & Contractor (IMP), acţiunile IMP crescând în această perioadă cu 52%, pe o lichiditate destul de ridicată. În acest sens, domnul Murgoci a spus că o influenţă a avut-o şi raportarea domnului Adrian Andrici, care a anunţat că deţine 16,15% din dezvoltatorul imobiliar.

Directorul de operaţiuni "Estinvest" remarcă faptul că piaţa a crescut săptămâna trecută, incluzând aici şi titlurile Romgaz (SNG) şi Fondul Proprietatea (FP), care au crescut faţă de săptămâna anterioară. "Şi SIF-urile au crescut în ultimele cinci şedinţe", ne-a spus domnul Murgoci, care a pus evoluţia acestora pe seama declaraţiilor vicepreşedintelui ASF.

În privinţa lichidităţii, Marcel Murgoci consideră că aceasta a fost în jurul mediilor anuale, nefiind vorba despre ceva ieşit din comun.

Mihai Mureşian, "Intercapital Invest": "Anunţul domnului Ursache a alimentat apetitul investitorilor pentru SIF-uri"

Mihai Mureşian, director de tranzacţionare la "Intercapital Invest", remarcă, la rândul său, evoluţia pozitivă SIF-urilor de săptămâna trecută şi consideră că aceasta este legată de anunţurile privind modificarea pragurilor. În opinia directorului de tranzacţionare al "Intercapital Invest", aceste informaţii au alimentat apetitul investitorilor pentru SIF-uri, lucru care s-a văzut şi în piaţă.

Domnia sa consideră că, per total, piaţa a evoluat pozitiv în această perioadă. Mihai Mureşian a precizat: "S-a văzut acest lucru şi la Romgaz. Şi la Petrom (SNP) s-au făcut tranzacţii mari. S-a văzut interesul investitorilor şi pentru titlurile FP. Deci, putem vorbi de interes, în special pentru titlurile SIF-urilor, FP, SNP şi SNG".

Domnul Mureşian opinează că lichiditatea de săptămâna trecută a fost una acceptabilă.

Simion Tihon, "Prime Transaction": "A fost o săptămână euforică şi plină de optimism"

Simion Tihon, broker la "Prime Transaction" consideră că săptămâna trecută a fost una "euforică şi plină de optimism". În opinia domniei sale, câştigătorul săptămânii este indicele BET-FI, acesta înregistrând o creştere de peste 6% şi depăşind astfel pragul psihologic de 30.000 de puncte. Domnul Tihon ne-a mai spus că în prima parte a săptămânii, titlurile SIF s-au evidenţiat prin creşteri semnificative, iar în ultimele două şedinţe, acţiunile "Fondul Proprietatea" s-au afirmat prin atingerea de noi valori maxime istorice. Brokerul a mai afirmat: "În altă ordine de idei, acţiunile SNP Petrom şi Nuclearelectrica au beneficiat de o rezistenţă puternică la vânzare".

Adrian Simionescu, "Vienna Investment Trust": "Cel mai important eveniment al săptămânii este discuţia despre pragul la SIF-uri"

Adrian Simionescu, directorul general al "Vienna Investment Trust", apreciază că, din punct de vedere bursier, cele mai importante evenimente de săptămâna trecută sunt cele privind discuţiile ridicării pragului la SIF-uri şi la BVB, precum şi posibilitatea ca un SIF să poată achiziţiona acţiuni ale unui alt SIF.

Domnia sa ne-a mai declarat: "A fost o creştere relativ surprinzătoare a acţiunilor Impact, dar tot ştirile legate de pragul de la SIF-uri şi posibilitatea unui SIF de a cumpăra acţiuni ale altuia au fost mai importante".

Domnul Simionescu opinează că lichiditatea săptămânii trecute a fost mai bună decât media săptămânilor anterioare.

Privitor la lichiditate, directorul general al "Vienna Investment Trust" este de părere că aceste rulaje vor deveni o obişnuinţă, aşteptându-se chiar la o lichiditate mai ridicată în viitor.

Domnia sa apreciază că Bursa noastră a rămas în urmă faţă de alte pieţe şi că în viitor vom avea parte de creşteri, atât ale cotaţiilor, cât şi ale valorii rulajelor.

Vineri, acţiunile FP au atins un nou record

Bursa de la Bucureşti a crescut vineri cu 0,86%, într-o piaţă în care atenţia jucătorilor a rămas îndreptată spre acţiunile Fondului Proprietatea (FP), care au urcat cu 2,75% şi au ajuns la un nou record, de 0,84 lei/acţiune. Piaţa a deschis indecis, bursa trecând pe verde în a doua parte a zilei, când au crescut şi volumele de tranzacţionare.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în urcare cu 0,94%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,2% peste nivelul de joi.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a avansat cu 1,66%. Acţiunile SIF-urilor au urcat cu până la 2,22%.

Acţiunile FP au închis în creştere cu 2,75%, la 0,84 lei, reprezentând cel mai ridicat nivel de la listare.

Un broker din piaţă ne-a spus că nu înţelege de ce a urcat atat de mult cotaţia FP, dar că este de înteles, ţinând cont de eventualele lupte pentru voturi. Domnia sa ne-a spus că, pentru a diminua influenţa Elliot, este posibil ca Franklin Templeton (FT), administratorul Fondului Proprietatea, să mai cumpere acţiuni FP, "prin tot felul de prieteni". În acest fel, a adăugat brokerul, FT şi-ar mai face încă un serviciu, acela de a apropia preţul din piaţă al acţiunilor de VUAN (valuarea unitară a activelor nete).

Brokerul mai remarcă faptul că, în egală măsură, nu doar FP a crescut, ci că intrăm într-o perioadă de creştere a Bursei per ansamblu. Potrivit acestuia, economicul a început să se decupleze de politic, iar estimările sunt că intră bani în piaţă, lucru care va mai continua.

Cei doi indici extinşi ai BVB, BET-XT şi BET-BK, au crescut cu 1,02% şi, respectiv, 0,81%.

Jucătorii au realizat vineri tranzacţii cu acţiuni de 59,03 milioane lei (13,31 milioane euro), cu 53% peste rulajul de joi, de 38,4 milioane lei (8,6 milioane euro).

Cele mai tranzacţionate au fost titlurile Fondului Proprietatea (15,63 milioane lei), urmate de acţiunile OMV Petrom (10,14 milioane lei).

Lichiditatea a fost susţinută şi de un transfer deal cu acţiunile BRD, în valoare de 9 milioane lei. Titlurile au fost cedate la un preţ de 9 lei, cotaţia de la închiderea de joi.

Pe piaţa principală, rulaje de peste un milion au înregistrat acţiunile Banca Transilvania (4,6 milioane lei), SIF Oltenia (3,4 milioane lei), BRD (2,79 milioane lei), Transgaz (2,6 milioane lei) şi Romgaz (1,3 milioane lei).

Acţiunile Romgaz (SNG) au scăzut cu 0,25%, la 35,5 lei.

Ultima cotaţie de vineri a acţiunilor Romgaz la BVB este cu 18,3% peste preţul din oferta prin care statul a vândut 15% din acţiunile producătorului de gaze naturale. Cotaţia este, totodată, cu 24,5% şi, respectiv, cu 21,99% peste preţurile la care investitorii de retail au cumpărat acţiunile cu discount (5% şi 3%). Majoritatea titlurilor din ofertă au fost vândute la preţul de 30 lei/acţiune, iar investitorii care au beneficiat de discount-uri (pentru subscrierile de cel mult 10.000 de acţiuni) au cumpărat titlurile la 28,5 lei şi, respectiv, la 29,1 lei.

Pe piaţa de la Bucureşti, investitorii au transferat 36.944 de acţiuni Romgaz, iar pe bursa de la Londra, la finalul şedinţei de la BVB, erau înregistrate transferuri cu 421 de certificate de depozit (GDR) Romgaz. Fiecărui certificat de depozit îi corespunde o acţiune Romgaz. La bursa de la Londra, preţul GDR-urilor a crescut cu 0,74%, la 10,93 dolari (35,67 lei).

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 1,58 milioane de lei, faţă de 247.000 de lei în ziua anterioară.

Vânzare specială la ordin la Tremula Nav

Acţionarul majoritar Merona Holding AG a făcut vineri o vânzare specială la ordin pentru 610.811 acţiuni (88,49%) ale SC Tremula Nav SA Constanţa. Potrivit unor surse din piaţă, AVAS ar fi adus un cumpărător cu 1,74 lei/acţiune, dar în final acţiunile au fost cumpărate la 2lei/acţiune de alt client. Valoarea totală a tranzacţiei de vineri este 1,22 milioane de lei.

Merona Holding A.G., cu sediul în Appenzell Schweiz, Elveţia, este în procedură de executare silită, încuviinţată de instanţă, aşa că executorii judecătoreşti, Dobra Coşoreanu & Asociaţii, se ocupă de recuperarea unei părţi din datoriile firmei prin vânzarea acţiunilor deţinute la societatea constănţeană. Tremula Nav SA Constanţa are ca principal obiect de activitate silvicultura şi alte activităţi forestiere.

În afară de Merona Holding, la Tremula Nav mai există mici acţionari, care deţin 11,1291% din acţiuni, iar AVAS mai are 0,3745%.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cresterea la IMPACT este absolut ILOGICA! In fapt nu este vorba despre vanzari/cumparari in adevaratul sens al cuvantului! Unii vand si 2-3 ACUMULEAZA! Ma mir ca Iaciu, Andrici si Mateescu nu se baga la cumparat terenuri arabile! Ca asta e viitorul! Nu? Nu? sau era Na Na? Ceva de genul. Revenind la impact de...impact sunt in stare sa ma spanzur in piata publica daca ceea ce s-a intamplat acolo este ceva real!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb