CA SĂ SCAPE DE DATORII, Hidromecanica Braşov se pregăteşte să vândă imobile de zeci de milioane de euro

OVIDIU VRÂNCEANU, BRAŞOV
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 14 septembrie 2009

Hidromecanica Braşov se pregăteşte să vândă imobile de zeci de milioane de euro

Pierderi de peste 1,3 milioane de euro, pe primul semestru

Pierderile companiei Hidromecanica Braşov au crescut, în primul semestru al acestui an, de aproape trei ori, de la 1,863 milioane de lei la 5,493 milioane de lei, se arată într-o informare remisă Bursei de Valori Bucureşti.

Cifra de afaceri a societăţii a scăzut după primul semestru cu 40%, de la 10,537 milioane de lei la 6,357 milioane de lei, pe fondul scăderii veniturilor de la 12,537 milioane de lei la 7,455 milioane de lei. În acelaşi timp, cheltuielile au scăzut cu doar 10 procente, de la 14,401 milioane de lei la 12,944 milioane lei.

Compania explică pierderile prin impactul crizei economice, care a lovit societatea pe fondul unei situaţii financiare dificile determinată de volumul mare al obligaţiilor bugetare istorice eşalonate la plată, precum şi de lipsa finanţărilor din partea acţionarului majoritar şi imposibilitatea atragerii de resurse din alte surse decât cele generate de activitatea de producţie.

"În această conjuctură economică nefavorabilă, determinată de un context macroeconomic caracterizat de criza generalizată, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov a calculat, în sarcina societăţii, accesorii în cuantum de 6.338.577 lei, prin Decizia de calcul accesorii nr. 9922/01.06.2009, reprezentând majorări aferente unor debite istorice supuse înlesnirilor de care beneficiază societatea. Având în vedere considerente de drept şi de fapt, societatea a contestat actul administrativ fiscal, argumentând netemeinicia şi nelegalitatea actului, contestaţie aflată spre soluţionare la organul fiscal", se mai arată în informarea făcută la BVB. Potrivit ordinului comun încheiat de AVAS şi Ministerul Finanţelor în momentul privatizării societăţii, acţionarul majoritar al companiei Hidromecanica trebuia să plătească o rată lunară de un milion de lei, în schimb societatea fiind scutită de plata acestor penalităţi. Condiţia a fost ca aceste rate să fie plătite la timp. În condiţiile în care acţionarul majoritar, Lucian Gârbacea, a decedat în această primăvară, ratele lunare nu au mai putut fi plătite la timp, ceea ce a condus la adăugarea acestor penalităţi.

Potrivit documentului citat, reducerea cifrei de afaceri cu 40 % a fost cauzată în principal de scăderea înregistrată pe piaţa autovehiculelor rutiere, domeniu de activitate ce deţinea ponderi semnificative în volumul de vânzări. "Diminuarea vânzărilor de piese şi subansambluri destinat producătorilor de autovechicule rutiere a determinat reducerea cifrei de vânzări din semestrul I 2009 cu circa 20%. Declinul economic manifestat în celelalte domenii de activitate pe care activează societatea, precum şi reducerea exportului, a determinat reducerea cifrei de afaceri cu alte 20 procente", se mai arată în comunicat.

Acţionarii "Hidromecania" Braşov vor dis-cuta pe 9 octombrie despre oportunitatea vânzării activelor deţinute de societate în municipiul Braşov.

Printre imobilele vizate se află terenul de 40.000 de metri pătraţi situat chiar în Centrul Civic, teren care a făcut cu ochiul de mulţi ani samsarilor imobiliari, mai ales după ce aleşii locali au decis ca toate activităţile indus-triale să fie mutate la periferia oraşului sau chiar în afara acestuia. Adrian Pop, vicepreşedintele filialei Braşov a Uniunii Naţionale a Agenţilor Imobiliari, spune că un metru pătrat în Centrul Civic al Braşovului sare de o mie de euro, ridicând astfel doar valoarea terenului amintit la peste 40 de milioane de euro.

Acesta este singurul imobil pe care compania intenţionează să îl vândă. Pe lista care va fi supusă acţionarilor spre aprobare se vor mai afla imobilele situate pe strada 13 Decembrie 94 A, adică actualul sediu al companiei, precum şi imobile de pe strada Nicolae Titulescu 34 (o clădire situată în centrul istoric al oraşului), Bulevardul Eroilor 19 (aici îşi are adresa Hotelul Capitol, dar se pare, din declaraţiile directorului societăţii, că Hidromecanica deţine o bucată de teren la aceeaşi adresă) sau strada Iuliu Maniu nr. 6 (de asemenea, în centrul vechi al oraşului, unde terenurile şi clădirile au un preţ mult peste medie).

Lorant Biro, directorul general al societăţii, ne-a declarat că măsura vânzării acestor imobile se impune, având în vedere situaţia grea a societăţii.

"Criza financiară şi decesul acţionarului majoritar al companiei, Lucian Gârbacea, ne-au adus în situaţia de a nu mai putea plăti o rată din preţul cu care s-a câştigat licitaţia organizată de AVAS în urmă cu cinci ani pentru vânzarea societăţii. În aceste condiţii este posibil ca Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să ne adauge parte din datoriile istorice de care fuseserăm iertaţi în urma ordinului comun dintre AVAS şi Ministerul Finanţelor", a explicat Biro. Acesta a mai explicat că o decizie finală în ceea ce priveşte anularea actului amintit va fi luată de către Guvern. "Este o decizie politică şi va fi anunţată în momentul în care vor fi emise măsurile anticriză către Parlament sau când va ieşi o Ordonanţă de Urgenţă în acest sens", a explicat sursa citată.

Datoriile companiei erau la finele anului trecut de 62,556 milioane de le, iar în momentul anulării ordinului comun se vor mai adăuga şi dobânzi şi penalităţi de întârziere care vor duce datoria la aproape 30 de milioane de euro. Sindicaliştii din cadrul societăţii au tras un semnal de alarmă cu privire la acest lucru încă de luna trecută. "Potrivit unui ordin comun al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi Ministerului Finanţelor, companiei Hidromecanica îi erau şterse datorii către bugetul statului şi penalităţile produse de acestea, în cazul în care patronatul îşi respecta obligaţia de a achita la timp ratele", a explicat Adrian Damian, preşedinte al Sindicatului Hidroforţa. Potrivit sursei citate, până acum patronatul a achitat 27 de milioane de lei şi mai are de plătit până la finele anului câte un milion de lei lunar. "Acum, din cauza faptului că rata pe luna iulie nu a fost achitată, cei de la Agenţia Naţională de Adminis-trare Fiscală vor să pună deja în spatele societăţii acele debite şi penalităţi, ceea ce va însemna sfârşitul societăţii", a explicat Damian. Acesta a declarat că a luat legătura cu conducerea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi a reuşit să "blocheze", pentru moment, intenţia ANAF.

Se schimbă acţionarii

În primăvara acestui an, acţionarul majoritar Lucian Gârbacea a decedat la un raliu. La AGA din luna octombrie va fi prezentată şi noua structură a acţionariatului. Astfel, 37,79% din acţiuni vor reveni Rodicăi Gârbacea, SIF Transilvania va deţine 36,26%, Lucian Nicolae Gârbacea şi Teodor Ştefan Gârbacea vor deţine, şi ei, câte 11,33%. Alţi acţionari persoane fizice vor deţine 3,26%.

Tot la şedinţa AGA se va discuta şi posibilitatea constituirii garanţiei reale asupra unui teren de 3.285 de metri pătraţi în favoarea companiei Electrica Transilvania Sud SA. În prezent, societatea are datorii către furnizorul de electricitate de aproximativ 600.000 de lei, contravaloarea a trei luni de consum. "Cei de la Electrica ne-au cerut să venim cu această garanţie că ne vom achita datoria", a explicat Biro.

Cea mai privatizată societate braşoveană

Societatea braşoveană a fost introdusă pe lista PSAL a societăţilor de stat ce trebuia privatizate de către Guvernul Mugur Isărescu. Pentru că a trenat foarte mult, privatizarea a avut loc abia în 2001, fiind ales, şi pe considerente politice, omul de afaceri braşovean, Alexandru Crişan. Pe perioada administraţiei Crişan, însă, societatea a fost introdusă într-un joc al fraudelor realizate de familia Crişan la Urex Rovinari, companie adusă în pragul falimentului. În cele din urmă, în vara lui 2004, contractul de privatizare a fost reziliat, întreprinderea fiind din nou scoasă la mezat de către Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului.

S-au primit şi atunci trei oferte - din partea SIF Transilvania, care mai deţine 36% din acţiuni, din partea omului de afaceri Lucian Gârbacea şi din partea societăţii Fin Ivar SA, firmă aflată în cercul de influenţă al familiei fostului senator PSD, Ioan Seche. Această societate a fost, de altfel, şi desemnată câştigătoare, pentru o ofertă financiară mult mai bună. Două zile mai târziu, AVAS a revenit asupra deciziei şi a scos din nou societatea la privatizare, deoarece Fin Ivar SA avea un acţionariat înglodat în datorii către stat.

Cea de-a treia încercare de privatizare s-a soldat, tot la finele lui 2004, cu desemnarea ofertei de cumpărare a pachetului majoritar de acţiuni a omului de afaceri Lucian Gârbacea, unul dintre asociaţii pensiunii "Crăiasa munţilor" din Moeciu şi ai firmei de transport Luc Forest, ca fiind cea mai bună. În momentul privatizării, la Hidromecanica Braşov lucrau peste 1.200 de oameni, iar acum numărul este de niciun sfert.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb