CA URMARE A DESCHIDERII FALIMENTULUI, Astra va fi delistată luni de pe bursa de la Bucureşti

Ioana Dogaru
Companii / 18 decembrie 2015

Acţiunile Astra (ATRA), suspendate încă din februarie 2014, vor fi delistate luni de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în urma deciziei instanţei de a admite cererea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de deschidere a procedurii falimentului în cazul asigurătorului, potrivit unui anunţ ASF.

"Se retrag de la tranzacţionarea pe sistemul alternativ de tranzacţionare administrat de BVB (AeRO, n.r.) acţiunile emise de societatea Asigurare - Reasigurare Astra începând cu data de 21 decembrie", se arată într-un anunţ al ASF.

Delistarea companiei vine la nici două luni după ce Astra a fost mutată de pe piaţa Rasdaq pe AeRO, din cauza închiderii Rasdaq, transmite Mediafax. Titlurile Astra nu au mai fost tranzacţionate la bursă din februarie anul trecut, în contextul intrării companiei în insolvenţă, potrivit sursei citate. AeRO şi Rasdaq sunt ambele administrate de Bursa de Valori Bucureşti.

Tribunalul Bucureşti a aprobat la începutul lunii decembrie falimentul companiei de asigurare. Totodată, instanţa a numit ca lichidator judiciar provizoriu firma KPMG Restructuring SPRL, care va fi plătită cu 10.000 lei pe lună de către Astra, aminteşte Mediafax.

KPMG Restructuring a anunţat, miercuri, că va elabora în perioada imediat următoare o strategie de lichidare eficientă a patrimoniului, prin transfer de business al portofoliilor de asigurare şi vânzarea individuală a celorlalte active, potrivit sursei citate.

Astra s-a aflat în proces de redresare financiară din februarie 2014, având că administrator special KPMG Advisory. La momentul anunţului ASF că va cere falimentul Astra, la finele lunii august, compania avea 1,8 milioane de asiguraţi, cu 2,5 milioane de poliţe valabile, aminteşte Mediafax.

ASF a cerut falimentul Astra la o zi după ce compania şi acţionarii săi, The Nova Group Investments România şi Epsilon Estate Provider, au deschis o acţiune proprie la Curtea de Apel Bucureşti cerând anularea deciziei ASF prin care autoritatea a hotărât închiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială, stabilirea stării de insolvenţă, declanşarea procedurii de faliment şi retragerea autorizaţiei de funcţionare a Astra. Instanţa a respins la mijlocul lunii octombrie acest caz, însă soluţia nu este definitivă, informează sursa citată.

The Nova Group Investments România deţine o participaţie de 72,71% la Astra, iar Epsilon Estate Provider 26,27%. Cele două companii sunt controlate de omul de afaceri Dan Adamescu, potrivit Mediafax.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb