Calendele greceşti, noul orizont pentru creşterea dobânzii în SUA

Actualizare 11:21

Într-un discurs în faţa membrilor World Affairs Council din Philadelphia, Janet Yellen a declarat că "există motive bune să aşteptăm ca forţele pozitive din spatele creşterii numărului de angajaţi şi inflaţiei să le depăşească pe cele negative".

Cu toate acestea, preşedintele Federal Reserve nu a mai oferit nicio indicaţie cu privire la creşterea dobânzii. Declaraţiile anterioare arătau că "este probabil adecvată majorarea ei în lunile următoare", iar minutele şedinţei din aprilie 2016 au menţionat, în mod repetat, posibilitatea creşterii dobânzii de politică monetară în cadrul şedinţei de săptămâna viitoare, după cum scrie Wall Street Journal.

Optimismul manifestat de Janet Yellen cu privire la evoluţia numărului de angajaţi din economia SUA pare să fie contrazis chiar de ultimele date de la Federal Reserve.

Astfel, indicele condiţiilor de pe piaţa muncii a scăzut semnificativ peste aşteptări în luna mai 2016, până la -4,8, cel mai redus nivel din ultimii 7 ani (vezi graficul).

În decembrie 2007, înainte de intrarea economiei americane în ultima recesiune, valoarea indicelui condiţiilor de pe piaţa muncii a fost de -4,1.

Indicele publicat de Federal Reserve este construit pe baza a 19 indicatori ai pieţei muncii, cei mai importanţi fiind consideraţi rata şomajului şi numărul angajaţilor din sectorul privat. O valoare peste zero indică îmbunătăţirea condiţiilor de pe piaţa muncii.

C. R.

-------

"Oricine susţine că economia Americii este în declin nu face decât să colporteze ficţiuni", a declarat preşedintele Barack Obama în ultimul său discurs privind starea naţiunii din faţa Congresului, din ianuarie 2016.

Unul dintre principalele argumente a fost crearea a peste 14 milioane de noi locuri de muncă din 2010, dar foarte puţine se spun despre calitatea acestor locuri de muncă.

Dar dacă economia Statelor Unite s-a redresat după criza financiară şi este gata să intre într-o nouă eră a creşterii, cum poate fi explicată apariţia fulminantă a lui Donald Trump pe scena politică şi şansele sale foarte mari de a câştiga alegerile viitoare? În cazul candidatului democrat, Hillary Clinton, angajarea în cursa pentru Casa Albă este mai uşor de explicat: fosta primă-doamnă a considerat mereu că fotoliul de preşedinte i se cuvine, mai ales după ce a pierdut nominalizarea în faţa lui Barack Obama în 2008.

În acest context, Biroul de Statistică al SUA (BLS, Bureau of Labor Statistics) a raportat un număr al locurilor de muncă nou create cu mult sub aşteptări în luna mai 2016, dar şi o scădere semnificativă a ratei şomajului.

Declinul ratei şomajului este explicat mai ales de ieşirile masive din rândul forţei de muncă. Numărul persoanelor care nu mai fac parte din forţa de muncă a atins un nou record în luna mai 2016, de 94,708 milioane, pe fondul unor ieşiri lunare de 664 de mii.

De la începutul primului mandat al preşedintelui Obama, numărul ieşirilor din cadrul forţei de muncă a depăşit 14 milioane.

James Rickards, autorul cărţilor "Războaiele valutare" şi "Moartea banilor", a descris ironic, pe contul său de Twitter, această tendinţă de pe piaţa muncii din SUA: "În noul model al administraţiei americane 1.000 de oameni sunt în forţa de muncă, 980 au locuri de muncă, rata şomajului este de 2%, iar restul de 315 milioane stau acasă şi se uită la televizor".

Din păcate pentru perspectivele electorale ale Partidului Democrat, până şi creşterea cu 38 de mii a numărului locurilor de muncă este pusă sub semnul întrebării. John Crudele scrie în New York Post că "raportul privind locurile de muncă este mai rău decât arată", în condiţiile în care BLS a estimat pe baza unui model (n.a. CES Net Birth/Death Model) că 224 de mii de locuri de muncă au fost create de firmele "nou născute", care nu au fost cuprinse în sondajul obişnuit.

Ajustarea pentru sezonalitate a locurilor de muncă "închipuite" şi scăderea lor din numărul raportat face posibil ca avansul să fie, de fapt, un declin, după cum mai arată Crudele, iar concluzia este similară celei din analiza firmei de consultanţă SouthBay Research, preluată de Zerohedge.

La scurt timp după ce BLS a publicat datele referitoare la evoluţia pieţei muncii, Lael Brainard, membru al Consiliului Guvernatorilor Federal Reserve, a declarat că "economia este încă prea fragilă pentru o creştere a dobânzii", după cum scrie Reuters.

Raportul "şocant de slab", caracterizat astfel de analiştii consultaţi de Reuters, a determinat scăderea abruptă a probabilităţii de creştere a dobânzii la şedinţa Federal Reserve din această lună, până la 4%, de la 20% anterior.

"Cred că datele pun sub un mare semn de întrebare capacitatea Fed-ului de a creşte dobânzile în acest an", a declarat Mark Grant, director executiv al firmei de brokeraj Hilltop Securities, pentru Reuters.

Dar va fi posibilă creşterea anul viitor? Implicaţiile politice ale deciziei sunt extraordinare nu doar înainte de alegeri, ci şi după "înscăunarea" viitorului preşedinte. Mai ales în cazul victoriei lui Donald Trump, creşterea dobânzii de referinţă va fi văzută ca o "pedeapsă" aplicată noii administraţii de la Casa Albă şi poate da naştere unui conflict puternic între guvern şi banca centrală, în special pe fondul declaraţiilor lui Trump referitoare la "schimbarea gărzii de la Federal Reserve".

O creştere a dobânzii de politică monetară va avea un impact major şi asupra dinamicii creditului acordat populaţiei, singurul pilon de susţinere a consumului din Statele Unite, pe fondul stagnării salariilor reale în ultimele decade şi a scăderii puternice a productivităţii muncii.

Jamie Dimon, directorul executiv al gigantului bancar JP Morgan, a avertizat recent cu privire la pericolul reprezentat de evoluţia creditului acordat pentru achiziţionarea de automobile. Soldul acestuia a depăşit un trilion de dolari la sfârşitul T1 2016, după o creştere anuală de 10%, şi prezintă numeroase caracteristici ale creditelor imobiliare subprime acordate înainte de declanşarea crizei financiare globale.

La fel de problematică este şi situaţia creditului acordat pentru studii, al cărui sold a depăşit 1,3 trilioane de dolari, iar rata de neperformanţă a crescut accelerat în ultimii ani. Povara acestui tip de credit este cea mai mare pentru consumatori, deoarece nu poate fi şters în cazul falimentului personal, conform legii adoptate de Congres în 1998. Atunci majoritatea din ambele Camere era deţinută de republicani, iar fotoliul de la Casa Albă era ocupat de Bill Clinton.

Dar cel mai mare efect al majorării dobânzii se va vedea la nivelul datoriei publice a Statelor Unite, care era de 19,23 trilioane de dolari la începutul acestei luni, conform datelor de la Trezoreria SUA, în creştere de la 10,62 trilioane de dolari la începutul primului mandat al preşedintelui Obama.

În aceste condiţii, doamna Lael Brainard, a mai precizat că "nu se poate spune că sustenabilitatea redresării noastre este garantată" şi a subliniat că trebuie amânată creşterea dobânzii, deoarece "creşterea economică din ţările dezvoltate este dependentă de măsurile extraordinare de relaxare monetară".

De asemenea, "este puţin probabil ca fragilitatea mediului economic global să fie rezolvată curând" a mai precizat Brainard.

După numeroasele declaraţii oficiale privind oportunitatea creşterii dobânzii de politică monetară, credibilitatea Federal Reserve, şi aşa destul de scăzută, este pusă, din nou, la grea încercare.

"Având în vedere că Federal Reserve a avut 15 politici diferite începând din 2008 este greu să mai crezi ceva", scrie James Rickards în noua sa carte, "The New Case for Gold", mai ales că "după reducerea dobânzii de politică monetară la zero şi trei programe de relaxare cantitativă, Fed-ul a anunţat ţinte pentru inflaţie şi şomaj în decembrie 2012, dar a renunţat şi la acestea când s-au dovedit inutile".

Apoi s-a încercat şi panaceul "ghidării în avans" (n.a. "forward guidance"), iar eşecul său este pus de analistul american pe seama "lipsei totale de credibilitate a Federal Reserve", în condiţiile în care banca centrală americană nu a făcut decât să improvizeze pe măsura derulării "experimentului său monetar lipsit de disciplină".

În opinia lui Rickards, modele utilizate de băncile centrale sunt depăşite şi "nu ar trebui să surprindă pe nimeni că avem în continuare crize şi prăbuşiri". Planificarea traiectoriei de creştere a devenit, de asemenea, tot mai dificilă şi ca urmare a "dezvoltării" sectorului financiar, care "a devenit un scop în sine în ultimele trei decade, în loc să-şi păstreze rolul de "lubrifiant' al producţiei şi comerţului" şi "acţionează acum ca un parazit asupra activităţii productive", după cum mai scrie James Rickards.

Rata inflaţiei şi cea a şomajului, cel puţin cifrele oficiale, arată că Fed-ul trebuie să acţioneze, dar pieţele şi considerentele electorale semnalează altceva. Şi atunci, dacă în acest an şi anul viitor nu poate fi crescută dobânda, în special din cauze politice, unde va fi mutat orizontul acţiunii? La calendele greceşti?