Camera Federativă a Medicilor (CFM) respinge reducerea de către Guvern a grilei de salarizare a medicilor, informează Agerpres.
Potrivit dr. Dan Pereţianu, preşedintele CFM, iniţial, în grila unică de salarizare pe o scară de la 1 la 15, medicii se aflau la poziţia 9, dar Guvernul a realizat că nu are resurse financiare şi a redus grila.
Dan Pereţianu a explicat: "CFM doreşte să se menţină grila iniţială de salarizare, astfel încât un absolvent de Medicină să câştige trei salarii medii pe economie, în prezent aceştia având între 9 şi 12 milioane de lei vechi. Un specialist să aibă cinci salarii medii pe economie, un medic primar opt salarii medii, un profesor universitar la sfârşit de carieră să ajungă la 10-15 salarii medii pe economie. Trebuie recunoscută valoarea socială a medicului aşa cum a fost până în 1948".
Preşedintele CFM mai susţine că salariile ar trebui negociate de medici direct cu managerul spitalului şi nu să fie stabilite prin grila unică.