Capitalul social al "Rompetrol Industrial Parks" Năvodari ajunge la 100.000 lei

A.B.
Ziarul BURSA #Materii Prime / 28 septembrie 2006

"Rompetrol Industrial Parks" SA Năvodari şi-a majorat capitalul social cu suma de 90.000 lei, prin aport în numerar, în urma emisiunii a 9.000 acţiuni cu o valoarea nominală de 10 lei. Astfel, capitalul social al companiei a crescut de la 10.000 lei la 100.000 lei.

Potrivit informaţiilor oficiale ale societăţii, noile acţiuni sunt oferite spre subscriere acţionarilor societăţii, cărora li se acordă un drept de preferinţă pe care aceştia îl pot exercita în termen de 30 de zile de la publicarea hotărârii în Monitorul Oficial.

Acţiunile nesubscrise, res-pectiv cele neachitate integral de către subscriitori în termenul stabilit vor putea fi anulate prin hotărârea administratorului unic, în cazul în care nu se va decide prelungirea termenului de exercitare a dreptului de preferinţă.

"Rompetrol Industrial Parks" SA Năvodari a fost înfiinţată în anul 2003 şi este societatea administrator unic al Parcului Industrial Petromidia. Terenul aferent parcului industrial se află în proprietatea "Rompetrol Rafinare" SA Constanţa şi este transmis în folosinţa "Rompetrol Industrial Parks".

Obiectul principal de activitate al societăţii este închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate. Domeniile în care îşi desfăşoară activitatea parcul industrial sunt industria prelucrătoare în care predomină activităţile de producţie şi/sau prelucrare axate pe domeniul chimic sau petrochimic, având posibilitatea să se concentreze pe diverse indus-trii: producţia şi prelucrarea maselor plastice, industria bio-farmaceutică, materiale de construcţie. Alte domenii de specializare a parcului sunt afaceri în care predomină activităţi de consultanţă, proiectare, cercetare-dezvoltare, precum şi activităţi de administrare a afacerilor, la fel ca şi distribuţie în care predomină activităţile de depozitare mărfuri şi logistică.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb