CARAŞ-SEVERIN: Prefectul Nicolae Miu Ciobanu demisionează începând cu 1 februarie

ioana Dogaru
Anticorupţie / 28 ianuarie 2016

Prefectul judeţului Caraş-Severin, Nicolae Miu Ciobanu, precizează joi, printr-un comunicat de presă, că începând cu data de 1 februarie, "din respect faţă de Instituţia Prefectului", a solicitat ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă, aprobarea demisiei sale din funcţie. El a mai precizat că nu doreşte ca prin poziţia şi funcţia ocupată să se interpreteze că poate fi influenţată ancheta penală desfăşurată de către DIICOT, transmite Agerpres.

Prefectul judeţului a fost audiat, miercuri, ca urmare a unor fapte de natură penală ce s-au comis în cadrul unei societăţi comerciale la care a îndeplinit funcţia de administrator pe o perioadă de şapte luni, în perioada 2011-2012, precizează agenţia de ştiri.

Nicolae Miu Ciobanu spune că doreşte ca Instituţia Prefectului să îşi păstreze în continuare reputaţia de garant al respectării legii şi Constituţiei României.

"Am convingerea că am reuşit să schimb puţin din mentalitatea reprezentanţilor primăriilor din judeţ, cât şi a unor angajaţi din instituţie, în sensul asigurării îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, cu respectarea legalităţii", afirmă Nicolae Miu Ciobanu în comunicatul citat.

De asemenea, ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a înaintat Guvernului României propunerea de încetare a exercitării cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Caraş-Severin de către Nicolae Miu Ciobanu Ciobanu. Acesta a fost desemnat să exercite, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, funcţia de prefect al judeţului Caraş-Severin, începând din luna martie 2015, precizează sursa citată.

Propunerea ministrului Afacerilor Interne vine ca urmare a percheziţiilor care au avut loc, miercuri, în 19 judeţe din ţară, printre care şi în Caraş-Severin, fiind puse în aplicare 32 de mandate de aducere, pentru persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani, informează Agerpres.

Acţiunea a vizat un dosar penal care are ca obiect un grup infracţional organizat constituit în judeţul Caraş-Severin, care ar fi cauzat bugetului de stat un prejudiciu de aproape 25 milioane lei, notează sursa citată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb