Care este reţeta celor mai performante fonduri de investiţii din 2010

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 iunie 2010

Activele fondurilor mutuale şi-au domolit creşterea în mai, până la un volum de 4,6 miliarde de lei.

Activele fondurilor mutuale şi-au domolit creşterea în mai, până la un volum de 4,6 miliarde de lei.

Scăderile înregistrate de acţiunile cotate la Bursa de Valori Bucureşti continuă să tragă în jos investiţiile în fonduri de acţiuni, majoritatea investitorilor raportând câştiguri de până la 20%, cu mult peste dobânda practicată de bănci la depozite, care nu depăşeşte 10% pe an.

Fondul diversificat "Omnitrust", administrat de societatea SAI SIRA Asset Management, continuă să fie performerul acestui an, consemnând un randament de 21,47% (n.r. raportat la moneda euro), potrivit datelor publicate de administratori.

Randamente de peste 18% a consemnat şi fondul de acţiuni Omninvest, gestionat de acelaşi administrator, care a pariat pe scăderea indicilor americani, reţetă care a propulsat cele două fonduri în topul celor mai bune din 2010.

Astfel, pentru a evita corecţiile de pe piaţa internă, SIRA a luat poziţii short pe indicii externi, vânzând la termen contracte derivate construite pe respectivii indici.

Cele două fonduri administrate de SIRA au active de 4,5 milioane de lei de la peste 4.400 de investitori. SIRA este controlată de grupul Vienna International Holding, în proporţie de 65%.

Pe locul al treilea în topul celor mai performante fonduri mutuale în perioada 1 ianuarie - 15 iunie se află fondul cu capital protejat "Raiffeisen Confort", administrat de societatea Raiffeisen Asset Management, acesta înregistrând un plus de 6,32%, raportat la moneda euro.

În acelaşi interval, principalul indice al Bursei, BET, s-a apreciat cu doar 3%, ca urmare a corecţiilor de amploare din lunile aprilie şi mai. În primul trimestru, principalii indici bursieri au crescut cu peste 30%. Astfel, în ultimele două luni, fondurile mutuale cu expunere pe acţiuni au pierdut mare parte din câştigul obţinut la începutul anului, unele dintre acestea afişând randamente negative la finele primelor cinci luni şi jumătate.

De asemenea, activele fondurilor mutuale şi-au domolit creşterea în mai, până la un volum de 4,6 miliarde de lei, mai mult cu 1,6% decât în aprilie, semn că investitorii şi-au regândit strategia de portofoliu.

Fondul monetar "AI Tezaur", administrat de Aviva Investors, a fost singurul de acest tip în clasamentul celor mai performante cinci fonduri de pe piaţa locală, cu un randament de 4,94%.

În schimb, fondurile cu grad de risc scăzut au adus investitorilor randamente cuprinse între 2% şi 4,5% anul acesta. Astfel, fondul de obligaţiuni Orizont, administrat tot de societatea Aviva Investors, a fost performerul fondurilor care investesc în instrumente cu venit fix, unităţile acestuia marcând o apreciere de 4,77% de la începutul lui 2010.

În prezent, pe piaţa locală a fondurilor mutuale sunt circa 50 de fonduri, în care investesc pes-te 195.000 de persoane, majoritatea investitorilor preferând fondurile monetare şi de obligaţiuni, care au un grad redus de risc şi rentabilitate, însă peste dobânzile oferite de bănci.

Precizare:

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14, în ediţia de joi. Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Decat sa-ti risti banii in fonduri care nu fac altceva decat sa urmeze oscilatiile bursei, deci nicidecum sa fructifice ace4ste oscilatii, mai bine stai cu ei in banca .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb