Cargus finalizează preluarea clienţilor de curierat ai TCE Logistică

F.A.
Companii / 8 mai 2013

Cargus International anunţă finalizarea preluării strategice a afacerii şi bazei de clienţi ale companiei româneşti TCE Logistică.

Potrivit unui comunicat trimis redacţiei, acordul a permis companiei Cargus să preia serviciile de curierat pe care TCE Logistică le oferea unei baze de peste 1.600 de clienţi.

Gian Sharp, CEO Cargus, subliniază rolul strategic al mutării: "În timp ce aceasta este o tranzacţie relativ mică din perspectiva veniturilor pentru Cargus, ea reprezintă o mare oportunitate de creştere pe termen scurt şi ne va permite să dezvoltăm afacerea noastră cu scopul de a îndeplini obiectivele stabilite pentru Cargus în 2013".

"Achiziţia va duce la un produs mai bun pentru toţi clienţii noştri, având în vedere că volume adiţionale ne permit să accelerăm investiţiile. Am stabilit un plan de afaceri ambiţios la începutul acestui an, după ce Cargus a fost adăugată la portofoliul de investiţii al fondului Abris Capital Partners, şi mă bucur să văd că un nou pas a fost făcut pentru a ne atinge obiectivele", a declarat Gian Sharp, CEO Cargus.

Această achiziţie va consolida poziţia Cargus ca al doilea jucător de pe piaţa de curierat din ţara noastră, se menţionează în comunicat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb