Câştig în uşoară urcare pentru "Biofarm"

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 august 2010

Profitul realizat de compania farmaceutică bucureşteană "Biofarm" s-a ridicat la 9,62 milioane lei, în primul semestru al anului, fiind cu 3,25% mai mare faţă de cel obţinut în perioada similară din 2009.

Afacerile societăţii au urcat cu 21% în intervalul analizat, la 41,5 milioane lei.

Rezultatele obţinute sunt caracterizate drept bune de reprezentanţii companiei. Aceştia spun că performanţele se datorează lansării pe piaţă a unor produse competitive, îmbunătăţirii prezenţei pe piaţă a produselor existente în portofoliu şi creşterii volumului de desfacere atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă.

"Biofarm" a înregistrat în perioada menţionată venituri totale de 43,29 milioane lei, cu 10,77% peste cele din semestrul întâi din 2009, în timp ce cheltuielile totale au fost de 31,18 milioane lei, mai mari cu 11,45%.

La 30 iunie, compania avea datorii de 17,3 milioane lei, aproape duble faţă de primele şase luni din 2009, şi de recuperat creanţe de 35,51 milioane lei, cu 29% peste cele de la 30 iunie 2009.

Acţionarii companiei sunt SIF Oltenia - 22,09% din capital, SIF Banat Crişana, 16,3%, SIF Moldova, 11,68% şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, 1,04%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb