Câştigul mediu net a crescut în septembrie cu 0,5% la 2.376 lei

A.C.
Macroeconomie / 7 noiembrie 2017

Câştigul mediu net a crescut în septembrie cu 0,5% la 2.376 lei

Câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna septembrie de 2.376 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 27 lei (+0,5%), potrivit unui comunicat de presă al Institulului Naţional de Statistică (INS).

În luna august, câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.364 lei, în scădere faţă de iulie cu 27 lei (-1,1%), informează sursa.

Conform sursei, în septembrie, creşterea câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-a datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau pentru "Ziua petrolistului"), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri, dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte).

Cele mai importante creşteri ale câştigului salarial mediu net, în septembrie faţă de august, au fost de 15,8% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 6,7% în activităţi de servicii anexe extracţiei. Urmează, cu creşteri între 3,5% şi 4,5%, domeniul fabricării produselor textile, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice.

Potrivit sursei citate, între 2% şi 3% sunt creşterile salariale în fabricarea echipamentelor electrice, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, cercetaredezvoltare, telecomunicaţii, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie.

În comunicat se menţionează: "În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+3,6%), ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice. Câştigul salarial mediu net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă în administraţia publică (-0,5%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (-1 leu)".

Conform sursei menţionate anterior, în august, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), 6.022 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1399 lei).

Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,5%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 111,5%.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 178,3%, aceeaşi valoarea ca în august 2017, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb